Tanar prins dupa ce a furat 2.000 de lei dintr-o biserica, in Timis

De F.M.B.
Reactualizat la:
2Comentarii
Tanar prins dupa ce a furat 2.000 de lei dintr-o biserica, in Timis
Nu are nimic sfânt. Este vorba despre un bărbat de 31 de ani din județul Arad care a intrat, la miez de noapte, să fure dintr-o biserică din localitatea timișeană Nădrag.

Tânărul de 31 de ani a pătruns în biserica din Nădrag, după ce a forțat unul dintre geamuri. A ajuns la o cutie din care a reușit să fure 2.000 de lei. Bărbatul a fost găsit rapid de polițiști, însă, din suma furată, oamenii legii au reușit să recupereze numai 1.300 de lei.

„S. Dumitru a fost condus la sediul poliţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, reuşindu-se recuperarea a peste 1.300 de lei din totalul prejudiciului cauzat. Poliţiştii continuă cercetările, cu suspectul în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperării întregului prejudiciu”, spun cei de la IPJ Timiș.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor