Spectacole folclorice si teatru de papusi, la mall, de 1 Decembrie

De Marcel Hoster
Spectacole folclorice si teatru de papusi, la mall, de 1 Decembrie
Principalul centru comercial din Timișoara va sărbători ziua de 1 Decembrie cu o serie de spectacole folclorice, dansuri populare, dar și teatru de păpuși. De asemenea, aici va debuta un târg de cadouri.

Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Iulius Mall Timișoara cu dansuri și cântece folclorice. Spectacolul dedicat românilor va avea loc vineri, 1 decembrie 2017, de la ora 15.00, în food court. Prichindeii de la Palatul Copiilor au pregătit cele mai frumoase cântece, iar Asociația Culturală Ghiocelul va delecta publicul cu dansuri populare. În plus, cei care doresc să savureze preparate tradiționale românești sunt așteptați la restaurantele din food court.

Luna decembrie debutează la Iulius Mall cu Târgul Cadourilor de Moș Nicolae. În așteptarea sărbătorilor de iarnă, clienții sunt invitați să descopere propuneri de daruri pentru toate preferințele. Organizat la demisolul mall-ului, începând de vineri, târgul reunește 40 de expozanți, care s-au pregătit cu cele mai frumoase și inspirate idei de cadouri. Vor găsi la mall decorațiuni de iarnă, felicitări handmade, coronițe decorative, tradiționalele bețe de Moș Nicolae, precum și delicioase produse bănățene preparate după rețete vechi. Târgul poate fi vizitat la Iulius Mall până pe 6 decembrie inclusiv.

Duminică, cei mici sunt invitați, din nou, la teatru de păpuși. Întâlnirea cu lumea poveștilor istorisite de marionete va avea loc de la ora 12, în food court, când este programată piesa „Cenușăreasa”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !