Şofer captiv timp de 24 de ore în maşina distrusă, descoperit în viaţă lângă Sânandrei

De F.M.B.
Reactualizat la:
12Comentarii
Şofer captiv timp de 24 de ore în maşina distrusă, descoperit în viaţă lângă Sânandrei
Un tânăr şofer a supravieţuit aproape 24 de ore, după ce a rămas captiv în maşina distrusă. El a fost găsit pe câmp, lângă comuna Sânandrei. Deşi rănit, conducătorul auto este în viaţă şi a ajuns la spital.

Un tânăr de 23 de ani a fost găsit pe un câmp lângă comuna Sânandrei, captiv într-o maşină distrusă. Şoferul venea, sâmbătă seară, de la Vinga spre Timişoara, pentru a se întâlni cu o colegă, dar nu a mai ajuns. După mai multe ore, femeia a încercat să îl contacteze, dar telefonul lui era închis. A intrat în panică şi a anunţat dispariţia tânărului.

Prietenii săi au vorbit despre dispariţia tânărului pe reţeaua de socializare Facebook şi au început căutările. Într-un final, după aproape 24 de ore, duminică seară, tânărul a fost găsit pe un câmp lângă Sânandrei, la aproximativ 30 de metri de şosea, în propria-i maşină.

Din primele informaţii se pare că tânărul a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe drum, ajungând în câmp. A rămas captiv în autoturismul distrus, până la venirea salvatorilor, care l-au găsit în viaţă, dar rănit grav. Era conştient, însă nu îşi aminteşte nimic din cele întâmplate. Un echipaj de la ambulanţă l-a transportat la spital unde primeşte îngrijiri medicale.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor