Se deschide primul pationar din Timisoara, in acest sezon

De Marcel Hoster
2Comentarii
Se deschide primul pationar din Timisoara, in acest sezon
© Se deschide primul pationar din Timisoara, in acest sezon (foto: arhiva)
De miercuri vom avea patinoar la Timişoara. Amatorii de astfel de distracţii vor avea la dispoziţie noul patinoar ce se deschide în parcarea principalului centru comercial din oraş. Dacă vremea va fi destul de rece, acesta va rămâne deschis până în luna martie a anului viitor.

Patinoarul Ice Dream își deschide porțile miercuri, 16 decembrie 2015, în parcarea Iulius Mall Timișoara și va funcționa zilnic, între orele 9.30 – 22.00. Suprafaţa de gheață a singurului patinoar din oraș are 1.200 mp.

Pentru o oră şi jumătate de mişcare pe gheaţă, tariful este de 10 lei/copil şi 18 lei/adult. Persoanele care nu deţin patine, le pot închiria de la Ice Dream, cu 10 lei/copil şi 12 lei/adulţi.

Pentru cei care doresc să se iniţieze sau să se perfecţioneze în tainele patinajului, pe patinoar se organizează cursuri cu un instructor, de luni până vineri, în intervalul orar 17.00 – 18.00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 9.30 – 10.30.

Dacă vremea va fi potrivit de rece, patinoarul de la Iulius Mall Timișoara va rămâne deschis până în luna martie 2016.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor