Românii plătesc gazele cu 25% mai mult decât europenii

5Comentarii
Românii plătesc gazele cu 25% mai mult decât europenii

Românii sunt forţaţi să
plătească cu circa 25% mai mult decât ar fi
normal pentru gazele consumate în gospodărie.
Aceasta din vina foştilor şefi ai
Autorităţii Naţionale de Reglementare
în domeniul Energiei (ANRE), care au schimbat “pe
furiş” unele formule de calcul, în iunie 2008,
cu o săptămână înainte de
introducerea facturilor la gazele naturale în
funcţie de puterea calorică superioară.


Astfel, românii ajung să
plătească cu un sfert mai
mult decât consumatorii
europenii. La jumătatea anului trecut, cu
câteva zile înainte de trecerea la sistemul
de tarifare în funcţie de
puterea calorică superioară.
ANRE a modificat formula prin care se
calculează preţurile. Ca
urmare a unei necorelări a volumului şi
puterii calorice cu cele din UE conduc la calcularea
unui echivalent energetic al gazului
natural mai mare decât în UE. Consumatorul
român ajunge în final să
plătească în plus cu 0,0892 lei (0,02
euro) pe metrul cub (mc) de gaze naturale. 
În aceste condiţii la nivelul unei
localiăţi cu un consum de 1.000.000 mc/zi,
distribuitorii de gaze câstigă zilnic cu
peste 20.000 euro mai mult decât un distribuitor
din altă ţară.


Sursa:antena3.ro


 

Taguri: , , , , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor