Grupul ţintă al proiectului de integrare este reprezentat de resortisanţii ţărilor terţe cu drept de şedere pe teritoriul României (posesori ai unui permis de şedere), precum şi beneficiarii unei forme de protecţie internaţională (refugiat), care necesită sprijin în vederea acomodării şi integrării pe teritoriul României.
În data 30.09.2015, în România se aflau înregistraţi cu şedere legală 59.264 străini (RTT – resortizanți ai țărilor terțe – persoane din afara României și a spațiului economic european, cu drept de ședere: studenți, membri de familie, viză de muncă, de voluntariat) şi 2.542 BP (beneficiarii unei forme de protecție – în general refugiații). Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Imigrări, la 30.09.2015 în regiunea vizată (Regiunea 5) situaţia se prezenta în felul următor: Timiş (3576 – RTT și BP), Arad (1101), Bihor (979), Hunedoara (575), Mehedinţi (338) şi Caraş Severin (387).
În cadrul proiectului vor fi oferite servicii specializate de consiliere socială şi juridică, asistenţă materială pentru categorii vulnerabile, cursuri de limba română şi acomodare culturală, activităţi de petrecere a timpului liber pentru migranţi, acţiuni specifice pentru beneficiarii minori ai grupului ţintă şi medierea relaţiei migranţilor cu instituţiile implicate în proiect. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi formaţi şi angajaţi 6 mediatori interculturali, se vor crea reţele judeţene de voluntari şi se vor organiza cursuri de formare pentru reprezentanţii instituţiilor publice din cele 6 judeţe cu atribuţii în domeniul asistenţei migrantilor.
Prin acest proiect se urmăreşte creşterea nivelului de integrare socială a persoanelor cu o formă de protecţie şi a resortisanţilor ţărilor terţe din Regiunea 5, prin dezvoltarea şi susţinerea unor programe de integrare individualizate, precum şi accesul acestora la servicii sociale complexe, dezvoltarea şi consolidarea reţelelor de suport locale interinstituţionale pentru facilitarea integrării persoanelor cu o formă de protecţie şi a resortisanţilor ţărilor terţe, în judeţele: Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Mehedinţi, creşterea gradului de implicare a membrilor reprezentativi din comunităţile de străini precum şi crearea şi consolidarea unor reţele de voluntari locali în vederea integrării persoanelor cu o formă de protecţie şi a resortisanţilor ţărilor terţe în judeţele: Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Mehedinţi.
Proiectul se desfășoară sub titulatura„Servicii de integrare pentru beneficiarii unei forme de protecţie şi pentru străinii cu şedere legală în România, în Regiunea de Vest” și va fi implementat pe o perioadă de 12 luni în judeţele Timiş, Caraş – Severin, Mehedinţi, Bihor, Arad şi Hunedoara.
Proiectul este implementat de AIDRom – Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România în parteneriat cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie – Biroul din Romania şi Asociaţia Filantropia Oradea, proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Inspectoratul General pentru Imigrări, prin Programul Naţional – Fondul Azil, Migraţie şi Integrare. Bugetul total al proiectului, pentru o perioadă de 12 luni, este de: 1.005.621,88 lei.
AIDRom a fost înfiinţat în anul 1991. Numele este o prescurtare de la “Ajutor Interbisericesc – Departamentul România”. AIDRom şi-a început activitatea în cadrul unei colaborări între Biserica Ortodoxă, Biserica Reformată Calvină şi Biserica Lutherană din România, activitatea fiind coordonată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!