Primavara a venit deja pentru gradinarii timisoreni, la Expo Floricola

De M. Hoster
Reactualizat la:
Expo Floricola 2012
Expo Floricola 2012
Dacă sunteţi grădinar pasionat sau doar doriţi să vă refaceţi răsadurile de flori din balcon o vizită la Expo Floricola poate fi destinaţia excelentă pentru o vizită de cumpărături efectuată în aceste zile. Din 4 aprilie şi până duminică, 8 aprilie, pe platforma din faţa Halelor Timco are loc cea de-a doua ediţie a manifestării.

O adevărată feerie de culori, flori, parfumuri delicate şi arbuşti decorativi vă aşteaptă în cadrul expoziţiei de flori şi de grădinărit care are loc în perioada 4 – 8 aprilie 2012, la Hala TIMCO, situată pe str. Circumvalatiunii nr. 8 – 12.

„Am venit să cumpăr câteva muşcate să mai înlocuiesc din cele care au rămas peste iarnă în ghivece. Preţurile nu sunt nici mici, nici mari, dar florile sunt bine dezvoltate, par de calitate. În plus, ai o ofertă bogată de unde ai să alegi”, ne-a declarat o doamnă aflată la vârsta a treia, pasionată de grădinăritul de balcon. Cei care dispun de curte se orientează şi spre arbuştii decorativi, pomuleţii în ghiveci fiind, de asemenea, bine reprezentaţi la eveniment.

Perioada aceasta a anului este excelentă pentru lucrările horticole. Iar un grădinar care se respectă îşi completează în fiecare an colecţia de plante cu ceva nou.

În cadrul Expo Floricola sunt prezentate şi oferite spre vânzare flori şi plante, specifice pentru această primăvară, material semincer sau săditor, îngrăşăminte şi pesticide, utilaje şi mobilier de grădină, instalaţii de irigaţii şi drenaj, dar şi amenajări exterioare pentru curţi şi grădini. Desigur, nu lipsesc din peisaj deja celebrii pitici de grădină. În plus, amatorii de grădinărit pot beneficia din partea expozanţilor de îndrumări privind cultivarea şi sănătatea plantelor, arhitectură peisagistică, amenajări de grădini.

Programul de vizitare al expoziţiei, este zilnic, în perioada 4 -8 aprilie, între orele 9 şi 20.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !