Primăria Timișoara ar fi putut pune Poliția Locală să păzească una dintre parcările în care își făceau de cap angajații firmei Îngerii Galbeni încă de anul trecut. După ce patronul firmei, Răzvan Nedelcu, a fost urmărit de oamenii legii pentru că a lovit mai mulți tineri cu mașina și a fugit, un consilier local a propus ca guarzii Poliției Locale să stea 24 de ore din 24 de strajă în parcarea de pe strada Miresei, de la intersecția cu Aradului.
La următoarea ședință, cea de la sfârșitul lunii februarie, aleșii municipali vor avea în față un proiect de hotărâre privind asigurarea pazei și protecției zonei strada Miresei colț cu Calea Aradului cu post fix, de către personal contractual (guarzi) din cadrul Serviciului Pază Obiective al Direcției Poliției Locale. Măsura a fost propusă de un consilier local, după numeroasele sesizări cu privire la firma Îngerii Galbeni.
„Unul din obiectivele consiliului local și al primăriei este acela de a asigura confortul și siguranța locuitorilor Municipiului Timișoarei. Din păcate, în anumite zone ale orașului, oameni sau societăți săvârșesc abuzuri la adresa cetățenilor, profitând de lipsa de implicare a autorităților. Menționez faptul că săptămânal sunt efectuate zeci de apeluri la serviciul 112 sau la Poliția Locală, care reclamă abuzuri în zona respectivă. Consider că este de datoria consiliului local să intervină, chiar și pe o perioadă determinată de timp, până la identificarea altor soluții pentru rezolvarea problemelor”, a scris Alfred Simonis în expunerea de motive anexată proiectului prin care cere pază 24 de ore din 24.
Cererea consilierului social-democrat a fost înregistrată în 2 decembrie 2015.
Proiectul a apărut abia acum, fiind publicat pe site-ul Primăriei Timișoara în 18 februarie. Între timp, însă, ancheta începută de autorități cu privire la firma Îngerii Galbeni a oprit activitatea acesteia. Angajații nu mai acționează în parcările supermarketurilor din Timișoara, iar Poliția a ridicat chiar și pancartele din parcări și alte bunuri ce aparțin firmei. Patronii firmei, Răzvan Nedelcu, și soția acestuia sunt cercetați penal. În 14 ianuarie, patronul firmei a fost ridicat de mascați și a fost reținut, ulterior fiind stabilită cercetarea lui în libertate, sub control judiciar.
Așadar, funcționarii din primărie au avut nevoie de mai bine de trei luni pentru a pune la punct o hotărâre. Proiectul privind paza intersecției de pe Calea Aradului va ajunge pe ordinea de zi în următoarea ședință ordinară, însă consilierul care l-a propus a decis să îl retragă de pe ordinea de zi în plen și să nu-l mai supună la vot.
„Este important ca proiectul să intre în plen, pentru a demonstra că problemele se rezolvă de la sine până apucă primarul să le rezolve și până se mișcă primăria. Îl voi retrage de pe ordinea de zi”, a declarat Simonis pentru Tion.ro.
Alte articole pe aceeași temă:
Patronul firmei Ingerii Galbeni si sotia sa au fost eliberati de judecatori
Perchezitii la Ingerii Galbeni. Patronul a fost ridicat de mascati
Patronul firmei Ingerii Galbeni a fost retinut. A lovit mai multi tineri cu masina si a fugit
Citiți principiile noastre de moderare aici!