Prefectul i-a mustruluit pe sefii de deconcentrate. Vrea sa-i scoata din lancezeala

De Valentin Rusu
Prefectul i-a mustruluit pe sefii de deconcentrate. Vrea sa-i scoata din lancezeala
Colegiul Prefectural, care se desfăşoară la Instituţia Prefectului Timiş, lună de lună, are de obicei acelaşi model de derulare – şefii deconcentratelor citesc rapoarte sforăitoare, colegii lor de la alte instituţii ascultă, şi după o oră pleacă acasă. Nimic nou. Ei bine, acum, prefectul de Timiş s-a săturat de această lâncezeală.

În primul rând, colegiul prefectural de luna viitoare se va desfăşura într-o localitate din judeţ, probabil la Lugoj, unde şefii deconcentratelor vor avea şi un dialog cu primarii din acea zonă. În al doilea rând, prefectul de Timiş Eugen Dogariu vrea să-i scoată pe şefii de deconcentrate din Timiş din adormire şi vrea să-i vadă mai acitivi, mai cu iniţiativă. „Această structură nu are rolul de a asculta raporturi de activitate, ci de a încerca să facă programe în colaborare cu alte instituţii din acest colegiu. Nu sunteţi nişte simpli executanţi, ci conducătorii unor instituţii publice şi trebuie să aveţi şi iniţiative în ceea ce înseamnă acţiuni noi. În niciunul dintre rapoarte nu am văzut probleme care au apărut în activitatea pe care o desfăşuraţi. Nu am văzut propuneri de viitor. Rugămintea este ca următoarele rapoarte să aibă în mod obligatoriu aceste elemente, în aşa fel încât să avem dezbateri pe ele”, le-a spus prefectul şefilor de deoncetrate, vizibil deranjat de atitudinea lor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !