Polițiștii spun că au constatat că studenții nu prea țin cont de lege și fac cam ce-i taie capul lângă cămine.
„Odată cu încălzirea vremii a crescut numărul de acte și fapte care contravin normelor de conviețuire socială și ordinii publice, prevăzute de Legea 61/1991 republicată, motiv pentru care polițiștii locali atrag atenția că se sancționează consumul de alcool pe domeniul public, provocarea sau participarea la scandal, săvârșirea în public de gesturi obscene, proferarea de injurii, practic cele mai întâlnite fapte în campusul universitar”, transmit oficialii Poliției Locale Timișoara.
În luna aprilie, oamenii legii au dat 41 de amenzi. Patrulele acționează și pe timpul nopții.
Citiți principiile noastre de moderare aici!