An de an, în 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, polițiștii din toată țara marchează Ziua Poliției Locale, manifestare aprobată prin lege de Parlament.
La competițiile organizate de Federația Națională a Polițiștilor Locali din România, la Târlungeni – Brașov, agenții timișoreni s-au dovedit a fi cei mai buni.
„În urma competiției, și de această dată Poliția Locală Timișoara a obținut cele mai bune rezultate, reușind să se impună pe prima poziție la toate probele, după ce în cele patru ediții anterioare s-a clasat de fiecare dată pe primul loc la tir și șah și pe locul secund la tenis de masă. Performanțele notabile sunt urmare a dedicării, profesionalismului și pregătirii asidue”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Astfel, la proba de tragere cu pistolul Glock, locul I a fost câștigat de Georgina Velicu și Vasile Toma, de la Poliția Locală Timișoara.
Locul I la șah a fost obținut de Aurel Știrb, Poliția Locală Timișoara.
Locul I la tenis de masă a fost ocupat de Cristian Agoci și Ion Dăianu.
La proba de tragere cu pistolul Glock pentru directori de poliții locale, șeful Poliției Locale Timișoara, Dorel Cojan, a obținut locul I pentru a treilea an la rând.
În cadrul finalelor naționale s-au acordat și titlurile de campioni la individual, acestea fiind obținute după cum urmează: campion național la tragere cu pistolul din dotare pe Federația Națională a Polițiștilor Locali din România – Poliția Locală Timișoara prin Georgina Velicu, care a tras 100 de puncte din 100 posibile, locul III – Vasile Toma, Poliția Locală Timișoara. Vicecampion național pe Federația Națională a Polițiștilor Locali din România la tenis de masă este timișoreanul Ion Dăianu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!