Plangere impotriva hotararii de consiliu privind realizarea de terase in parcuri

De Alina Strugariu
Reactualizat la:
7Comentarii
Consiliul Local Timisoara
Consiliul Local Timisoara
Prefectura Timiş a formulat plângeri prealabile împotriva mai multor hotărâri adoptate de Consiliul Local Timişoara, printre care şi cea care prevede posibilitatea construirii de terase în parcuri. Prefectul Eugen Dogariu spune că nu are nimeni nimic cu ideea de a face terase în parcuri, dar această hotărâre încalcă Legea privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi.

Consiliul Local Timişoara a adoptat, în luna august a acestui an, o hoărâre care prevede creşterea veniturilor primăriei prin vânzarea unor spaţii disponibile şi concesionarea unor suprafeţe din toate parcurile importante ale oraşului pentru realizarea de terase. Practic, prin HCL 83 din august 1012, s-a stabilit ca în toate parcurile importante ale oraşului, şi erau date ca exemplu Parcul Rozelor, Parcul Copiilor, Parcul Poporului şi Parcul Botanic, să se poată autoriza construcţia şi funcţionarea unor terase, acestea urmând să fie construite pe o suprafaţă de până la 4% din suprafaţa parcurilor respective.  

Reprezentanţii Prefecturii Timiş spun însă că această hotărâre, în forma în care a fost adoptată, încalcă dispoziţiile Legii 24 din 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.

„Actul normativ menţionat prevede la art. 5 că pentru protecţia şi conservarea spaţiilor verzi, persoanele fizice şi persoanele juridice au următoarele obligaţii: d) să nu ocupe cu construcţii provizorii spaţiile verzi; e) să nu ocupe cu construcţii permanente spaţiile verzi; f) să asigure integritatea, refacerea şi îngrijirea spaţiilor verzi aflate în proprietatea lor; h) să nu diminueze suprafeţele spaţiilor verzi. (…) Schimbarea destinaţiei terenurilor înregistrate în registrul local al spaţiilor verzi se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică, stabilite în baza documentaţiilor de urbanism, aprobate conform legislaţiei în vigoare. Este interzisă schimbarea destinaţiei, reducerea suprafeţelor ori strămutarea spaţiilor verzi definite de prezenta lege”, amintesc cei de la prefectură. Tot oficialii acestei instituţii spun că în lege există şi anumite excepţii, că pe spaţiile verzi pot fi realizate alei pietonale, se poate amplasa mobilier urban, se pot face amenajări pentru sport, joc şi odihnă şi pot fi realizate construcţii uşoare cu caracter provizoriu pentru activităţi de comerţ şi alimentaţie publică, „dar numai în baza unei documentaţii de urbanism pentru întreaga suprafaţă a spaţiului verde şi cu obligaţia ca suprafaţa cumulată a acestor obiective să nu depăşească 10% din suprafaţa totală a spaţiului verde”. Exact asta motivau şi reprezentanţii Serviciului Juridic al primăriei, în august, când spuneau că respectiva hotărâre nu poate fi avizată de legalitate.

„Nu are nimeni nicio problemă cu ideea de a realiza terase în parcuri, dar trebuie respectată Legea 24, care spune că este nevoie de o documentaţie de urbanism pentru întreaga suprafaţă a parcului și că nu se poate depăși 10% din suprafața spațiului verde, trebuie modificată hotărârea în conformitate de legea”, a afirmat prefectul Eugen Dogariu.

Consilierii locali au analizat plângerile prealabile formulate de Instituţia Prefectului în plenul de vineri. Aleşii au stabilit să modifice hotărârea după cum spune legea în ceea ce priveşte necesitatea obţinerii unei documentaţii de urbanism pentru întreaga suprafaţă a spaţiului verde şi obligaţia ca suprafaţa respectivelor obiective să nu depăşească 10% din suprafaţa totală a spaţiului verde. În concluzie, spaţiul pe care vor putea fi realizate terase a crescut de la maximum 4% la maximum 10% din suprafaţa parcului.

Primarul Nicolae Robu a dat asigurări că nimeni nu are în plan distrugerea parcurilor.

„Nimeni nu-şi propune să distrugă spaţiul verde într-o manieră iresponsabilă aşa cum şi-au făcut unii griji. (…) Voi lăsa mult mai multe spaţii verzi decât a avut Timişoara, dar să nu mergem la absurd. Avem Parcul Copiilor. E normal să nu fie un loc unde să se poată servi o prăjitură? Asta deja se cheamă talibanism, nu se mai cheamă abordare cu grijă faţă de spaţiul verde. Totul se face în conformitate cu legea”, a conchis Robu.

Alesii locali din Timisoara vor sa vanda monumente istorice si sa concesioneze spatii in parcuri



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor