Peste 3 tone de legume si fructe confiscate de politistii timisoreni. Amenzi de aproape 90.000 de lei

De T. Ex.
3Comentarii
Peste 3 tone de legume si fructe confiscate de politistii timisoreni. Amenzi de aproape 90.000 de lei
© Foto: arhiva
Polițiștii de la Secția 4 Timișoara au confiscat peste 3 tone de legume și fructe, în urma unei acțiuni menite să combată evaziunea fiscală în piețele din oraș. Oamenii legii au acordat amenzi în valoare de aproape 90.000 de lei.

Vineri dimineață, polițiștii de la Secția 4 Timișoara au derulat o acțiune de control în piețele din oraș, cu scopul de a preveni și a combate evaziunea fiscală. În total, oamenii legii au verificat 32 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate. Iar amenzile nu s-au lăsat mult așteptate.

“În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la aproape 90.000 de lei”, au transmit polițiștii timișoreni.

În urma controalelor, polițiștii au confiscat aproape 3 tone de cartofi şi 100 de kg de struguri, în valoare de peste 3500 de lei.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor