Pericol pentru buzunarele edililor

Primarii timişeni care nu aplică aşa cum trebuie legile privind fondul funciar vor primi amenzi usturătoare. Cel puţin aşa le promite Laviniu Bedrosian, şeful Corpului de Control al Prefecturii Timiş.

„Dorel Atomoaiei, inspector de specialitate în cadrul Corpului de Control începe de azi controale pentru a vedea dacă primarii îşi fac treaba aşa cum trebuie în ceea ce priveşte legile fondului funciar. De acum nu vom da avertismente ci direct amenzi”, a precizat Laviniu Bedrosian.

El a mai spus că amenda minimă în acest caz este de 50 de milioane lei vechi, bani ce vor fi plătiţi de primari din propriile buzunare.

„Amenzi vor fi pentru că eu am fost până acum la vreo cinci primării şi nici una nu era în regulă”, a mai menţionat Bedrosian.




Regulament de plasare a anunturilor