Percheziția a fost organizată de polițiștii de la postul din Găvojdia. Aceștia aveau informații că bărbatul ar deține armament și muniție și au obținut autorizație de percheziție de la Judecătoria Lugoj.
„În urma percheziţiei, la domiciliul bărbatului, poliţiştii au găsit o armă neletală cu lunetă şi peste 100 de bucăţi de alice, deţinute ilegal, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bănuitul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. În prezent, poliţiştii efectuează cercetări faţă de bărbat în alte două cauze, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, lovire sau alte violenţe şi ameninţare”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!