PC Timis strange semnaturi pentru demiterea lui Basescu

De A.S.
2Comentarii
Presedintele PC Timis, Maria Grapini, a anuntat ca organizatia pe care o conduce strange semnaturi pentru demiterea presedintelui Traian Basescu
Presedintele PC Timis, Maria Grapini, a anuntat ca organizatia pe care o conduce strange semnaturi pentru demiterea presedintelui Traian Basescu
Preşedintele filialei Timiş a Partidului Conservator, Maria Grapini, a anunţat că organizaţia pe care o conduce strânge semnături pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu în urma protestelor din ultimele zile. Cetăţenii care vor să semneze sunt aşteptaţi la sediul Pasmatex, spune Grapini.

PC Timiş se dolidarizează cu persoanele care au ieşit în stradă în aceste zile, fie ei tineri, pensionari, angajați, angajatori sau oameni care nu au un loc de muncă, şi care manifestează paşnic pentru drepturile lor.

„Filiala Timiş a votat în cadrul Biroului Executiv Central propunerea de alegeri anticipate şi demiterea guvernului Boc. PC va fi alături de PNL în cadrul Alianţei de Centru Dreapta în acțiunile organizate ca manifestări publice autorizate, aşa cum vom fi de acord şi cu acțiunile organizate de PSD în cadrul USL”, a afirmat liderul PC Timiş, Maria Grapini.

Ea a anunţat că filiala pe care o conduce strânge semnături pentru demiterea şefului statului. „Filiala Timiş a început strângerea de semnături pentru demiterea Preşedintelui şi orice persoană care doreşte să semneze se poate prezenta la sediul partidului din clădirea Pasmatex, intrarea dinspre Parcul Central. Facem apel la toți cetățenii care doresc să semneze pe listele de demitere, să o facă dacă propria conştiinţă le dictează acest lucru”, a adăugat Grapini. Conservatoarea crede că 2012 va fi anul schimbării în România.




2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor