Ochelarii cu lentile speciale pentru condus si ochelarii cu lentile speciale pentru condus noaptea

Ochelarii cu lentile speciale pentru condus si ochelarii cu lentile speciale pentru condus noaptea
ADVERTORIAL. Condusul şi mai ales condusul noaptea implică pentru şoferi, fie ei amatori sau profesionişti, necesitatea de adaptare rapidă la diferite condiţii de luminozitate şi de vizibilitate şi efortul de a percepe toate detaliile legate de drum. Soluţia pentru o vizibilitate bună şi pentru un confort vizual optim, în cazul şoferilor, este dată de ochelarii cu lentile speciale pentru condus şi pentru condus pe timp de noapte. Detalii despre aceste lentile speciale ne-a oferit specialistul optician optometrist Claudiu Nicola din cadrul cabinetului OPTICA VISTA.

Cum ne ajută la condus aceste lentile speciale?

Cu toţii ştim că ochiul uman asigură, prin funcţiile şi capacităţile sale, colectarea foarte precisă a informaţiilor vizuale. Lentilele speciale pentru condus au fost în aşa fel realizate încât să păstreze la maximum abilităţile ochiului uman de a aduna informaţiile vizuale în condiţii diferite de luminozitate, de la iluminarea slabă (aşa cum este la amurg sau într-o zi înnorată), trecând prin condiţii de lumină puternică în timpul unei zile senine, în spatele parbrizului, şi ajungând la condiţii de iluminare foarte puterncă afară, în mediul natural.
Lentilele speciale pentru condus permit tocmai trecerea unei cantităţi constante şi optime de lumină către ochi. Iar acest lucru este posibil prin trei elemente speciale care le caracterizează. În primul rând, este vorba despre culoarea lentilelor, care se modifică foarte rapid în funcţie de condiţiile de iluminare la care sunt expuse. Astfel, în condiţii de iluminare slabă – zi înnorată, amurg, ploaie – culoarea acestor lentile devine galben-verde deschis, o culoare care maximizează cantitatea de lumină care ajunge la ochi şi conferă un contrast excelent. În condiţii de lumină puternică, în spatele parbrizului, culoarea lentilelor speciale pentru condus devine maro-roşcat, cu o uşoară tentă metalică, aceasta fiind cea mai confortabilă culoare pentru condus, deoarece înlătură excesul de lumină, iar cantitatea de lumină care ajunge la ochi este una optimă, permiţând totodată recunoaşterea tuturor detaliilor de genul semne de circulaţie, culoarea semaforului etc. În condiţii de iluminare puternică, afară, în mediu natural, culoarea lentilelor speciale pentru condus devine maro închis, ceea ce asigură o filtrare maximă a cantităţii de lumină în exces, astfel că ochiul primeşte doar cantitatea optimă de lumină pentru a se simţi confortabil şi a vedea cu claritate toate detaliile.

Un alt element special al acestor lentile pentru condus este polarizarea. Filtrul polarizant care se aplică lentilelor asigură eliminarea reflexiilor de lumină la contactul acesteia cu suprafeţele plane naturale, de genul apă, zăpadă, iarbă, piatră, sau artificiale, cum este asfaltul. Fără filtrul polarizant imaginile ar fi neclare, ceea ce poate fi foarte periculos în cazul conducerii unui autovehicul.

Al treilea element care caracterizează lentilele speciale pentru condus este gradul de transmitere a luminii. Lentilele speciale pentru condus sunt lentile fotocromatice care, graţie unei tehnologii revoluţionare, îşi modifică culoarea şi gradul de transmitere a cantităţii de lumină în funcţie de condiţiile în care sunt folosite. În felul acesta, ochiul beneficiază de protecţie maximă. Concret, în condiţii de iluminare slabă, moleculele permit întregii cantităţi de lumină disponibilă să treacă de lentilă pentru a ajunge la ochi, iar radiaţiile de lumină invizibilă (UVA şi UVB) sunt blocate în totalitate. În condiţii de lumină puternică, în spatele parbrizului, se realizează o blocare a surplusului de lumină, de asemenea cu protecţie completă faţă de radiaţiile UVA şi UVB. În fine, în condiţii de lumină puternică, afară, în mediu natual, lentilele lasă să treacă doar cantitatea de lumină optimă pentru ca imaginile să fie clare, iar ochiul să se simtă confortabil. După cum spuneam, în astfel de condiţii lentilele au culoarea maro închis, iar când sursa de lumină este îndepărtată sau se estompează, lentilele se deschid la culoare.

Ce soluţii există pentru persoanele care au deficienţe de vedere şi totuşi doresc să poarte ochelari cu lentile speciale pentru condus?

Desigur, există soluţiI şi pentru astfel de cazuri. Lentilele speciale pentru condus pot avea şi dioptrii, astfel că şi persoanele care au deficienţe de vedere şi doresc să conducă autovehiculul în condiţii de maximă sigiuranţă şi confort pot face acest lucru fără probleme. La OPTICA VISTA putem acorda consultanţă şi oferi variante personalizate de ochelari, inclusiv de ochelari cu lentile speciale pentru condus. Este important de ştiut că lentilele speciale pentru condus sunt concepute pentru a fi utilizate în timpul zilei, în condiţii variabile de iluminare, de la slabă la foarte puternică, dar nu sunt adaptate pentru conducerea pe timp de noapte.

Să ne referim şi la ochelarii cu lentile speciale pentru condus noaptea. Ce rol au aceste lentile în condiţiile de vizibilitate redusă pe timpul nopţii?

Vizibilitatea redusă pe timpul nopţii este într-adevăr o sursă de probleme pentru cei aflaţi la volan, cu atât mai mult în cazul celor care suferă de miopie. De fapt, statisticile recente arată că, deşi numai 10% din traficul auto se desfăşoară în timpul nopţii, circa 48% dintre accidentele auto înregistrate pe şosele se produc în această perioadă. Explicaţia pentru vizibilitatea redusă este simplă: în timpul nopţii, pupilele noastre se dilată, devenim miopi – se numeşte miopie nocturnă -, ceea ce înseamnă că nu mai distingem toate detaliile obiectelor aflate la distanţă. Halourile de lumină provenite de la alte autovehicule şi reducerea câmpului vizual periferic contribuie şi mai mult la reducerea vizibilităţii. Diminuarea acestor neajunsuri este posibilă cu ajutorul lentilelor special concepute pentru condusul autovehiculelor pe timp de noapte.

Lentilele speciale pentru condus pe timp de noapte au o coloraţie galben-deschis, care asigură un grad foarte ridicat de transmisie a luminii, ceea ce conferă o vizibilitate foarte bună şi imagini clare. Totodată, oferă un contrast excelent cu fundalul negru, albastru sau verde din mediul înconjurător, fără a afecta percepţia naturală a culorilor. Acest grad de contrast mult îmbunătăţit asigură o mai bună percepţie a detaliilor pe o şosea în timpul nopţii. Poate că nu este lipsit de interes să subliniez faptul că ochelarii cu lentile speciale pentru condus pe timp de noapte au fost iniţial inventaţi pentru a-i ajuta pe piloţii care luau parte la Cursa de 24 h de la Le Mans. Reacţiile excelente care au venit din partea acestora i-au determinat pe producătorii specializaţi să producă şi să comercializeze acest tip de ochelari şi pentru publicul larg.

În afară de culoare, care am înţeles că asigură un grad de contrast mult îmbunătăţit, există şi tratamente care se pot aplica pe aceste lentile speciale pentru condus pe timp de noapte?

Lentilele speciale pentru condus pe timp de noapte sunt tratate cu un strat antireflex pe ambele feţe ale lentilei, astfel încât sunt eliminate orice reflexii de lumină artificială care ar putea determina distorsiuni ale imaginii reale. Această vedere neclară poate fi dată, şi aceasta este o situaţie foarte des întâlnită, de halourile de lumină generate de farurile unei maşini care se apropie pe timp de ploaie.

Persoanele care conduc autovehicule, fie că fac acest lucru din nevoia de a se deplasa rapid şi confortabil, din pasiune sau pentru că aceasta este meseria lor, ar trebui să ţină cont de importanţa asigurării unui confort vizual sporit în timpul condusului, indiferent de condiţii de luminozitate, pentru că în felul acesta îşi protejează propria viaţă şi pe cea a celor din jur.