Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, vineri seara, într-o casă din Moșnița Noua s-a produs o explozie neurmată de incendiu. La fața locului, pompierii au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, cinci subofițer și o ambulanță.
„În urma exploziei a rezultat o victimă de sex feminin în vârstă de 26 de ani care prezenta arsuri prin opărire de la boilerul cu apă. Victima, inconștientă a fost predată ambulanţei şi transportată la spitalul Casa Austria, secția arşi”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!