O lugojanca a adus Romaniei medalie de bronz, de la Olimpiada de biologie din Singapore

De Corina Eva
2Comentarii
O lugojanca a adus Romaniei medalie de bronz, de la Olimpiada de biologie din Singapore
O lugojanca a adus Romaniei medalie de bronz, de la Olimpiada de biologie din Singapore
236 de concurenţi din 60 de ţări s-au întrecut la biologie, în cadrul Olimpiadei Internaţionale de profil. Evenimentul desfăşurat în perioada 8-15 iulie, i-a adus lugojencei Roxana Sandu o medalie de bronz. Lotul României a fost reprezentat de patru tineri: unul din Bucureşti, unul din Cluj-Napoca, o tânără din Constanţa şi de lugojanca Roxana Sandu.

Faza internaţională a Olimpiadei de biologie s-a desfăşurat în Singapore, în perioada 8-15 iulie. Lotul român a fost format din patru elevi din care trei au luat medalii de bronz.

Printre aceştia se numără şi eleva Roxana Sandu, de la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj. „Roxana este în drum spre casă. Din primele discuţii avute cu ea, am înţeles că subiectele au fost mult mai dificile ca anul trecut. Atât proba teoretică, cât şi cea practică au avut un nivel ridicat de dificultate”, a declarat Rodica Ciocan, profesoara care a pregătit-o pe Roxana.

Celelalte două medalii au fost obţinute de Victor Şerban (clasa a XI-a/ Colegiul Naţional „Gh. Lazăr” din Bucureşti) şi Cristian Alexandru Bolunduţ (clasa a XI-a/Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca). Al patrulea component al lotului, Laura Alexandra Antonaru (clasa a XII-a/Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa), a intrat în posesia unui certificat de merit.

Roxana Sandu este prima elevă din judeţul Timiş care, după mulţi ani, obţine o astfel de performanţă la biologie. Ediţia curentă a Olimpiadei internaţionale de biologie a reunit 236 de concurenţi din 60 de ţări.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor