O firma din Iasi face doua proiecte pentru reabilitarea podurilor Timisoarei

De Roxana Deaconescu
1Comentariu
O firma din Iasi face doua proiecte pentru reabilitarea podurilor Timisoarei
© Tion: O firma din Iasi face doua proiecte pentru reabilitarea podurilor Timisoarei
Până să avem noi poduri peste Bega, primăria începe să le reabiliteze pe cele vechi. Dacă pentru Podul Mihai Viteazu avem deja proiectant, iată că s-a găsit unul și pentru Podul Iuliu Maniu. Este vorba despre aceeași firmă, societate care a făcut proiectele și pentru lărgirea pasajelor Jiul și Popa Șapcă.

Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, firma Pod Proiect din Iași a câștigat și licitația pentru DALI + PT reabilitare Pod Iuliu Maniu. Oferta depusă de societatea din Moldova este de 87.800 de lei fără TVA, adică aproape 23.000 de euro cu tot cu TVA. Pentru proiectul de reabilitare a Podului Mihai Viteazu, aceeași firmă primește aproape 12.000 de euro. Contractul dintre primărie și societatea din Moldova a fost semnat deja.

„S-a finalizat licitația pentru DALI + PT reabilitare Pod Iuliu Maniu, fostul Pod al Muncii. Estimarea a fost de 108.000 lei fără TVA, a câștigat SC Pod Proiect SRL, din Iași, s-a adjudecat la 87.800 lei fără TVA. A fost singura ofertă, ei au venit într-un parteneriat. Specialiștii din toată partea asta de vest nu se prezintă. Foarte interesant”, a anunțat primarul Nicolae Robu.

Aceeași societate din Iași a făcut proiectele și pentru reabilitarea pasajelor Jiul și Popa Șapcă. Potrivit site-ului firmei, societatea este una „de proiectare în construcții dinamică și tânără, având angajați în posturile de proiectanți absolvenți ai Facultății de Construcții, secția Căi Ferate, Drumuri și Poduri”. Pe pagina de internet proprie, Pod Proiect se laudă cu peste 50 de contracte, încheiate cu mai multe localități și instituții din țară.

Cei de la Pod Proiect au la dispoziție 120 de zile de la data emiterii ordinului de începere pentru întocmirea DALI și 60 de zile de la transmiterea de către achizitor a comenzii pentru Proiectul Tehnic, caietele de sarcini și ale Detaliilor de execuție. Podul Iuliu Maniu ar trebui să intre în șantier anul viitor, ca și Podul Mihai Viteazu.

Podul Muncii are o lungime de 72,5 metri și ar fi fost construit în anul 1913, pe locul unui vechi pod de lemn reparat în 1898. A fost consolidat de două ori, mai întâi în 1936, apoi în 1968, iar în anul 1978 ar fi fost reconstituit, susțin cei din primărie, cu beton armat precomprimat.

Articole pe acceași temă:

Tion: O firma din Iasi face proiectul pentru reabilitarea Podului Mihai Viteazu
Aceeași firmă care a făcut proiectele pentru modernizarea pasajelor Jiul și Popa Șapcă se ocupă și de reabilitarea Podului Mihai Viteazu din Timișoara. Societatea din Iași a câștigat licitația primăriei și a semnat deja contractul cu municipalitatea. Pod-Proiect SRL, cu sediul în Iași, are la dis...
podul-muncii
Podul Muncii din Iosefin ar putea intra de anul viitor în șantier pentru reabilitare. Municipalitatea caută un proiectant care să pregătească documentația necesară. Este a doua licitație lansată de primărie, după cea pentru Podul Mihai Viteazu. Dacă în mai 2017 lansau licitația pentru „servicii d...



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor