Învaţă să circule, jucându-se

ORADEA – Copiii de la Centrul de îngrijire de zi Oradea au vizitat săptămâna trecută laboratorul de educaţie rutieră deschis la sediul ACR Bihor.

„Acţiunea din programul «Stop Accidentelor! Viaţa are prioritate!» urmăreşte conştientizarea celor mai mici participanţi la trafic cu privire la respectarea regulilor de circulaţie, precum şi a consecinţelor nefaste ale accidentelor rutiere”, explică subcomisar Ioana Indrieş, şefa Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor.

„Centrul de îngrijire de zi este aflat în subordinea ASCO, iar copiii provin din familii mai sărace. Împreună cu Poliţia vrem să prevenim accidentarea copiilor şi sperăm ca în viitor să se vadă efectul”, spune Adela Pop, educator ASCO.

Copiii au făcut cunoştinţă cu regulile rutiere cu ajutorul unui joc pe calculator. Apoi s-au jucat cu maşinuţele pe o machetă ce simula străzile din oraş.

„Continuăm educaţia rutieră juvenilă, aşa cum am promis în săptămâna siguranţei rutiere. Ne-au contactat multe şcoli şi licee din Oradea, aşa încât facem programări. Laboratorul îl dedicăm o zi pe săptămână numai juniorilor. Sperăm să-i învăţăm cel puţin semnificaţia indicatoarelor rutiere”, spune Leontin Vidican, directorul ACR Bihor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase