Noi sfaturi de la specialisti – masajul anticelulitic

Reactualizat la:
Noi sfaturi de la specialisti – masajul anticelulitic
ADVERTORIAL. L-am rugat pe specialistul nostru, Eduard Dumitrescu, să ne ofere câteva sfaturi pentru a avea un corp tonifiat, fără celulită, potrivit pentru vară.


,,Iată, ne aflăm în cel mai apreciat anotimp al anului și ce poate fi mai frumos decât să ne plănuim ieșirile din weekend, la ștrand, grătare sau la mare? Însă, reprezentantele sexului frumos ar putea avea o oarecare reținere la adoptarea unei ținute la care acest anotimp obligă, din cauza aspectului. Dacă până acum v-ați gândit că “mai este timp”, ei, uite că s-a ajuns în acel moment critic în care vă dați seama că de fapt…timpul a trecut mai repede decât v-ați așteptat. Dar e vară, e soare, trebuie să fiți senine, vesele și să vă distrați cât mai mult. În acest caz, ce este de făcut ca aspectul celulitei să nu vă umbrească buna dispoziție?

Chiar dacă suntem în toiul verii, nu strică să frecventați sălile de fitness din oraș pentru a vă tonifia musculatura. Sub îndrumarea unui antrenor bun, ați putea fi uimite de rezultate! Căutați un salon de masaj sau luați legătura cu un terapeut specializat pe masaj, pentru a elimina retenția de apă și a reduce aspectul neplăcut. Nu vă fie teamă și nu evitați masajul anticelulitic. În pofida vehiculărilor, masajul anticelulitic nu trebuie sa doară și nici să lase vânătăi, dovadă că și-a făcut efectul. Intensitatea masajului anticelulitic trebuie modificată de la o ședință la alta, în funcție de sensibilitatea țesuturilor. De asemenea acum există posibilitatea să învăţaţi singuri ce presupune sau cum sa faceţi un masaj anticelulitic, urmând un curs de masaj la Şcoala Eurotraining.

Un alt pas important este alimentația. Fiind vară, sunt toate șansele să aveți o alimentație cât mai ușoară. Într-un moment de panică, ați fi tentate sa apelați la cine știe ce diete-minune, care în “doar câteva zile va scapă de aspectul pufos”. Păstrați-vă o alimentație cât mai echilibrată și evitați înfometarea. Consumați cât mai multe lichide zilnic, preferabil apă plată și sucuri naturale făcute acasă.

Într-un final, puteți face apel la câteva trucuri pentru a masca cât de cât aspectul celulitei:
– ținuta sa fie una care să vă avantajeze;
– hidratați-vă! pe o piele uscată, aspectul celulitei este mult mai vizibil
– bronzul poate masca celulita într-o oarecare măsură, dar aveți grijă, să nu exagerați. Un corp ars nu înseamnă 0 celulită.

În încheiere, vă recomand să țineți cont se sfaturile de mai sus în fiecare perioadă a anului, să fiți iubite, fericite, pline de viață și sa vă bucurați din plin de fiecare clipă! “