Migranti deranjati de la masa de politistii locali, in complex

De Roxana Deaconescu
19Comentarii
Migranti deranjati de la masa de politistii locali, in complex
© Foto: Poliția Locală Timișoara
Zece migranți au fost luați de polițiștii locali din Complexul Studențesc din Timișoara. De loc din Irak și fără documente asupra lor, cei zece luau masa, câte o banană și câțiva biscuiți, într-un foișor din campusul universitar.

Oamenii legii patrulau prin complex, joi dimineață. Le-au atras atenția cele zece persoane care stăteau într-un foișor de pe str. Aurelianus din campusul universitar, așa că s-au dus țintă spre ei.

„La verificarea acestora s-a constatat că este vorba despre zece persoane, cu vârste cuprinse între 2 și 50 de ani, care provin din Irak și care nu dețineau documente asupra lor. Cei în cauză au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Oamenii legii au mai găsit persoane străine fără documente din Afganistan și Siria și în Parcul Justiției, dar și în Piața Victoriei. Anul trecut, pe străzile Timișoarei și în parcuri au fost găsiți 284 de migranți.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor