Membrii Ligii Banatene se declara, in grup, frustrati. De haosul de pe strazile Timisoarei!

De A.S.
Reactualizat la:
10Comentarii
Membrii Ligii Banatene se declara, in grup, frustrati. De haosul de pe strazile Timisoarei!
© TION - Membrii Ligii Banatene se declara, in grup, frustrati. De haosul de pe strazile Timisoarei!
În semn de solidaritate cu consilierul local Bogdan Herzog, pe care primarul Nicolae Robu l-a catalogat drept „un frustrat” după ce alesul a reuşit, cu sprijinul PSD în principal, anumite permutări în privinţa banilor alocaţi ACS Poli Timişoara, mai exact reducerea bugetului destinat primei echipe, reprezentanţii Ligii Bănăţene se declară şi ei, cu toţii, frustraţi… Vedeţi în continuare motivele lor.


Scandalul a izbucnit în şedinţa de consiliu local de la începutul acestei săptămâni, când în urma unei iniţiative a independentului Bogdan Herzog a fost redusă finanţarea de care se va bucura ACS Poli – echipa mare, de la bugetul local, în 2015. Mai exact, s-a stabilit ca o parte din bani, aproximativ 1 milion de lei dintr-un total de 7 milioane de lei, să fie redirecţionaţi către fotbalul juvenil – Centrul de copii şi juniori.

Decizia, luată prin vot de aleşi, l-a scos din sărite pe primarul Nicolae Robu, care l-a catalogat drept „frustrat” pe Herzog chiar în plenul consiliului local.

Poli va merge mai departe și va promova în Liga I, cu tot boicotul pe care acest frustrat numit Herzog, colaborator la Vocea Rusiei și fan al lui Vladimir Putin și al Rusiei actuale agresoare, și consilierii PSD îl fac în mod sistematic”, a tunat şi a fulgerat Robu şi după plen, care a vorbit în acelaşi context şi despre bărbăţia de care dau dovadă aleşii PSD.

N-au fost doar nişte afirmaţii făcute la nervi, pentru că Robu le-a reluat vineri.

L-am făcut frustrat pe acel individ și pot să-l mai fac și astăzi o dată, nu am nicio reținere. Să le spun unor oameni care umblă cu manevre mârșave, ca să-și atingă un scop, în loc să spună deschis ce urmăresc. Le pot spune că n-au nici măcar bărbăția să-și asume o decizie. Nu văd ce este deplasat în a spune astfel de cuvinte”, a afirmat primarul.

Reprezentanţii Ligii Bănăţene, organizaţie implicată în diverse acţiuni civice, apropiată de PNŢCD în trecut, au decis să se solidarizeze cu Bogdan Herzog. De altfel, consilierul este şi membru al acestei organizaţii.

Astfel, membrii Ligii Bănăţene au emis un comunicat prin se declară şi ei, în grup, frustraţi…

Domnul Nicolae Robu continuă jignirile la adresa tuturor celor care au îndrăzneala de a i se opune în risipirea banilor publici ai oraşului. În semn de solidaritate cu consilierul local Bogdan Herzog, membru al Ligii Bănăţene, ne declarăm şi noi “frustraţi”. Suntem frustraţi de haosul care domneşte în oraş, de şantierele care zac părăsite, de faptul că aproape toate lucrările începute au întârzieri mari, de tăierea a sute de arbori, de condiţiile oferite de tramvaiele timişorene şi de faptul că domnul primar a deturnat fondurile existente pentru achiziţia de tramvaie noi, de faptul că pe zeci de străzi e beznă totală după lăsarea întunericului. Şi nu în ultimul rând suntem frustraţi pentru că de aproape 3 ani şedinţele Consiliului Local seamănă cu “editorialele” lui Corneliu Vadim Tudor”, afirmă reprezentanţii Ligii Bănăţene.

Articole pe aceeași temă:

Scandal pe tema banilor pentru ACS Poli: se reduce finantarea pentru echipa mare!

Apelul primarului Nicolae Robu, dupa circul cu PSD: Feriti-va de etnobotanice!



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor