Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale și o motoscară mecanică pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara, după ce au fost anunțați de producerea unui incendiu la o casă dintr-o curte comună. Proprietara acesteia făcea mâncare când a auzit zgomote din pod și a alertat pompierii de îndată ce a simțit miros de fum. Acoperișul casei a luat foc și s-a extins în interior, cea mai mare parte din interiorul locuinței fiind distrusă.
Din fericire, pompierii au reușit să stingă flăcările fără ca incendiul să se extindă și la restul locuințelor din curte.
Nu este pentru prima dată când echipajele ISU Banat intervin la această locuință. În urmă cu câteva luni, aceștia au fost solicitați după ce soțul proprietarei a dat foc la mai multe lucruri, în mijlocul casei. Pompierii spun că de această dată cauza probabilă a incendiului a fost coşul de fum neizolat sau amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile.
Circulația mașinilor, dar și a mijloacelor de transport în comun, a fost restricționată în zonă, pentru intervenția pompierilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!