Licitatiile pentru operatorii care vor duce gunoiul din Timis la Ghizela, intarziate din cauza unor primarii

De Adrian Panduru
1Comentariu
Licitatiile pentru operatorii care vor duce gunoiul din Timis la Ghizela, intarziate din cauza unor primarii
© TION: Licitatiile pentru operatorii care vor duce gunoiul din Timis la Ghizela, intarziate din cauza unor primarii
În curând vor demara licitațiile pentru operatorii care vor aduna gunoiul de pe cuprinsul județului Timiș pentru a-l duce la deponeul ecologic de la Ghizela. Pentru a se întâmpla însă acest lucru, consiliile locale din Timiș trebuie să aprobe demersul prin hotărâri. Mai multe primării din județ au amânat momentul, motivând că astfel  va crește prețul colectării gunoiului sau din cauză că au deja înființate servicii de salubritate.

În urma licitațiilor pentru operatorii care vor acoperi cele cinci zone ale județului Timiș, prețul maxim al colectării gunoiului în mediul rural va fi de 3,65 lei de persoană plus TVA, iar în mediul urban prețul va fi de 8,5 lei de persoană plus TVA. În urma licitației, prețul s-ar putea să scadă, dar nu va putea crește față de aceste valori, acesta fiind tariful maxim. În mediul rural sunt și tarife mai mici în acest moment, pentru colectarea gunoiului – 2,5 lei de persoană fiind cel mai mic preț. În unele localități, de exemplu, la Recaș, conform oficialilor județeni, primăria are propriul serviciu de salubritate, având două mașini de gunoi și una pe care o achiziționează în leasing. Dacă ar intra un alt operator, asta ar însemna că cele trei mașini achiziționate de primărie ar trebui să se ocupe de curățenie doar pe domeniul public.

„Din punctul de vedere al sistemului integrat de management al deșeurilor din județul Timiș suntem la ultima etapă a proiectului și anume – demararea licitației privind operatorii de colectare deșeuri de la cetățenii din Timiș. Județul Timiș a fost împărțit în cinci zone și vom avea licitații pe fiecare zonă în parte, astfel obținându-se, pot spune, o gestionare a deșeurilor pe raza județului Timiș cu profesioniști din toate punctele de vedere, începând de la colectarea deșeurilor la transportarea lor și la gestionarea lor privind deponeul de la Ghizela. Pentru a demara aceste licitații avem nevoie de hotărârile consiliilor locale din toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Timiș, deci 99 de hotărâri de consiliu local plus hotărâri ale consiliului județean. La ora aceasta avem aproximativ 70 – 75 de hotărâri de consiliu, le așteptăm și pe celelalte. Bineînțeles că sunt și consilii locale care nu vor să dea această hotărâre datorită faptului că există riscul creșterii prețului la deșeuri sau că au înființat serviciul propriu de salubrizare. Ținând cont de aceste două aspecte consider că niciunul nu stă în picioare din punct de vedere al neaprobării proiectelor de hotărâri pentru că în foarte multe localități, chiar dacă tariful la ora asta privind colectarea de deșeuri este mai redus, el este subvenționat prin plata și de la bugetul local. Din punct de vedere al serviciului propriu de salubrizare, primăriile care au înființat acest serviciu nu trebuie neapărat să-l desființeze, pentru că vor avea de gestionat ceea ce înseamnă domeniul public al unității administrativ-teritoriale, târguri, piețe, parcuri, drumuri comunale, străzi și altele”, spune Călin Dobra, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Practic, vor fi maxim cinci operatori sau un operator poate câștiga pe mai multe zone ale județului licitația. Acolo unde există contracte în derulare cu alți operatori, ele vor curge până la încheierea lor, după aceea urmând să înceapă activitatea operatorul care va câștiga licitația. Primăriile îndărătnice au și angajat oameni pentru acest serviciu, de colectare a gunoaielor, iar în cazul în care intră un nou operator se gândesc ce să facă cu angajații rămași… Operatorii care vor câștiga licitația pe zona respectivă vor plăti o redevență la consiliul județean, și au obligația să facă și o campanie de conștientizare a populației. 123.170 de lei plus TVA este redevența fiecărui operator de pe fiecare zonă pe an, către CJ Timiș. Banii intră în bugetul CJ Timiș și vor fi folosiți pentru investiții.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor