S-a întâmplat duminică, pe la ora 10, povestește cititorul nostru. Angajații Aquatim ar fi deschis un hidrant de pe strada Venus, nr. 35, în fața Blocului B. Au plecat apoi, iar apa a ajuns pe stradă, pe trotuar și pe spațiul verde…
„Dorel există și la Aquatim. Au venit, au deschis un hidrant, l-au lăsat deschis până au inundat tot pe stradă. Am sunat la Aquatim mai mulți oameni, ei spun că acel robinet trebuia să fie deschis să curgă apa pe stradă, nu am înțeles absolut nimic din ce au spus. Noi am descoperit strada plină de apă, duminică dimineață, pe la 10. Nu au dat nicio motivație, nu au anunțat dinainte de ce fac asta… Am tot sunat la Aquatim, s-a rezolvat până la urmă. Nu este normal să lași o stradă întreagă să se inunde. Ei probabil știu de ce au procedat așa, dar nu vor să spună. Ei spuneau că este apă murdară, dar ce ieșea din hidrant era curată”, ne-a spus Stelică Luchian.
Cititorul nostru susține că au curs sute de metri cubi de apă și se întreabă chiar cine plătește pierderile…
„Probabil cineva nu își face treaba cum trebuie, dar au curs sute de metri cubi de apă. Cineva va plăti apa aceea, dar cine? Au inundat și trotuare, tot. Oamenii treceau cu căruțul cu copilul prin apă… ”, a mai povestit Luchian pentru tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!