Inspectorii scolari timiseni explica cum se face inscrierea in clasa pregatitoare

De Adriana Ardelean
Inspectorii scolari timiseni explica cum se face inscrierea in clasa pregatitoare
Ministerul Educației a publicat în dezbatere pe pagina oficială metodologia înscrierii copiilor în clasa întâi și clasa pregătitoare, care vine cu unele modificări față de anul trecut. Inspectorii școlari din județ ne-au explicat care sunt pașii pe care vor trebui să îi parcurgă părinții pentru a-și înscrie copiii în clasa pregătitoare.

 

Pot fi înscriși în clasa pregătitoare copiii care au împlinit 6 ani până la 31 aug 2013. Cei care împlinesc șase ani în perioada 1 septembrie – 1 decembrie 2013 vor putea fi înscriși doar la solicitarea părinților și cu avizul unei comisii de evaluare. La nivelul județului vor fi organizate mai multe centre de evaluare.

 

„E nevoie de avizul comisiei de evaluare complexă care atestă că dezv prihosomatică e corespunzătoare sau nu. Este o comisie de evaluare complexă alcătuită din psihologi, psihopedagogi care funcționează în mai multe centre. Vom face în fiecare zonă cel puțin un centru, poate chiar două centre. Ele vor fi activate în momentul în care încep înscrierile”, a declarat inspectorul școlar general în Timiș, Cornel Petroman.

 

Înscrierile vor avea loc direct la școli. Părinții care optează pentru înscrierea la școala de circumscripție primesc automat un loc. Pentru cei care aleg o altă școală, înscrierea se va face în limita locurilor disponibile. Dosarele vor conține o cerere tip care se găsește la unitățile de învățământ, copii după actul de identitate al părintelui sau al tutorelui legal, certificatul de naștere al copilului în original și copie și documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corepsunzătoare.

 

„Unde se înscriu? Aici e o noutate absolută. Părintele poate opta pentru înscrierea la școala de circumscripție, unde copilul este automat înscris. Pentru o altă unitate de învățământ copilul se înscrie în limita locurilor libere. Părintele poate solicita să se rezerve locul la școala de circumscripție. Deci eu încerc să-mi înscriu copiului la o altă școală, poate e mai aproape de locul de muncă, dacă nu îl înscrie, atunci revin la școala de circumscripție, explică șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Cornel Petroman.

 

Față de anul trecut, când înscrierile s-au făcut în patru etape, anul acesta se propun doar două etape. Prima este cuprinsă în perioada 2 – 22 aprilie, când părinții pot depune dosarele zilnic de luni până vineri între orele 08.00-20.00, iar sâmbăta între 08.00 – 13.00. Cea de-a doua etapă va avea loc în perioada 8-17 mai și se adresează celor care nu au reușit să își înscrie copiii în prima perioadă.

 

Au fost stabilite și anul acesta câteva criterii de selecție a dosarelor, care se vor aplica la toate unitățile de învățământ. Pe lângă acestea, școlile au dreptul să adopte propriile criterii de departajare.

 

„Sunt câteva criteriile generale care vor ajuta la departajarea dosarelor. Astfel au prioritate următoarele situații: dacă copilul are un anumit tip de handicap, dacă este orfan de unul sau ambii părinți, dacă provine din casa de copii, centru de plasament sau e în plasament familial, dacă are frați înmatriculați la unitatea de învățământ. Școlile pot elabora criterii specifice. Dacă nu se poate face departajarea conform criteriilor generale, se elaborează criterii specifice, de exemplu anul trecut a fost un criteriu de departaje locul de muncă al părinților, domiciliul bunicilor. Fiecare școală își elaborează prorpiile criterii, dar acestea nu pot fi discriminatorii. A fost considerat criteriu discriminatoriu anul trecut situația părinți – cadre didactice, a explicat Cornel Petroman.

 

Părinții au ocazia să viziteze școlile și să discute cu cadrele didactice în perioada 30 martie – 7 aprilie, când are loc evenimentul Ziua Porților Deschise.

Proiectul va rămâne în dezbatere până în 24 martie, iar părinții, profesorii sau alte persoane interesate îi pot aduce modificări sau îmbunătățiri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor