Indemnizatiile pentru revolutionari vor fi acordate doar celor care au participat la actiuni de strada in anumite orase

De T. Ex.
Reactualizat la:
3Comentarii
Indemnizatiile pentru revolutionari vor fi acordate doar celor care au participat la actiuni de strada in anumite orase
Guvernul nu își schimbă poziția referitoare la indemnizațiile pentru revoluționari. Astfel, doar cei care, la Revoluție, au participat la acțiuni de stradă în Bucureşti, Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureş şi Cluj–Napoca vor primii aceste indemnizații. Restul vor fi nevoiți să prezinte documente emise de către Parchet sau să conteste procedura. Prin urmare, numărul celor care vor primi astfel de indemnizații este estimat să scadă de la peste 20.000 de persoane înregistrate în prezent la mai puţin de 5.000 de revoluţionari.

Printr-o hotărâre aprobată marți, Guvernul a stabilit că doar persoanele care au fost ucise, rănite sau reţinute, în urma confruntărilor cu forţele de represiune, în Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureş, Cluj–Napoca şi Bucureşti,pot primi indemnizații de revoluționari. Argumentul Executivului este că, potrivit datelor oficiale de la Procuratura Generală-Direcţia Procuraturilor Militare şi de la IRR, în perioada 16-22 decembrie 1989 doar în aceste localităţi au fost ucise persoane.

„Pentru alte localităţi care nu se regăsesc printre cele enumerate, dar în care, în urma confruntărilor cu forţele de represiune, au fost ucise, rănite sau reţinute persoane până la fuga dictatorului, s-a introdus o modalitate de determinare a acestora prin atestare din acte normative emise în acest sens sau documente oficiale eliberate de Parchetul General”, transmit reprezentanții Guvernului.

Persoanele nemulţumite şi care nu au obţinut noul certificat de revoluţionar pot face contestaţie la comisia parlamentară constituită în acest scop, în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării soluţiei. Termenul de 30 de zile este termen de decădere doar pentru depunerea contestaţiilor la comisie şi nu exclude posibilitatea aplicării normelor de drept comun, cu posiblitatea acţiunii în justiţie.

Potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax, revoluţionarii care vor mai primi indemnizaţii vor fi prezentaţi pe site-ul Secretariatului de Stat, cu nume, ocupaţia din 1989 şi faptele din timpul Revoluţiei, pentru o mai mare transparenţă. Mai mult, conform aceleiași surse, numărul celor care vor primi aceste indemnizații este estimat să scadă, după ultimele modificări operate de Guvern, de la peste 20.000 de persoane înregistrate în prezent la mai puţin de 5.000 de revoluţionari.

Articole pe aceeași temă:

Revolutionarii vor sa iasa din nou in strada: Victor Ponta esti un papagal!

Sute de revolutionari au protestat, din nou, in Piata Victoriei. Cer retragerea OGU privind noi certificate



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor