Incepe dezinsectia cu elicopterul la Timisoara

De A.S.
Reactualizat la:
4Comentarii
Incepe dezinsectia cu elicopterul la Timisoara
Incepe dezinsectia cu elicopterul la Timisoara
Pentru că temperaturile ridicate au dus la înmulţirea insectelor în Timişoara în această perioadă, viceprimarul Dan Diaconu anunţă că, începând de joi, tratamentele la sol pentru combaterea muştelor şi ţânţarilor vor alterna cu cele aeriene. Un elicopter va survola oraşul şi va împrăştia substanţe pentru combaterea insectelor.

Astfel, începând din data de 12 iulie, concomitent cu lucrările de dezinsecție desfășurate la sol, se vor stropi spaţiile verzi din oraş cu substanţe speciale pentru combaterea muştelor şi ţânţarilor.

Mai mulți locuitori din Calea Aradului ne-au semnalat săptămâna trecută că n-au mai putut ieși afară din case seara din cauza operatorului ce se ocupă de dezinsecție care a împrăștiat substanțe printre oameni.

Autoritățile locale spun că măsurile sunt necesare, în condițiile în care insectele s-au înmulțit în ultima perioadă din cauza căldurii.

„Temperaturile ridicate din ultima perioadă au determinat condiţii favorabile de înmulţire a insectelor producătoare de disconfort pentru populaţie şi purtătoare de boli transmisibile la om, fapt pentru care sunt necesare măsurile de combatere a acestora”, a precizat viceprimarul Dan Diaconu.

Reprezentanţii municipalităţii spun că substanţele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu pun în pericol populaţia şi animalele. Totuşi, autorităţile atenţionează că în condiţii de soare puternic pot fi afectate albinele aflate în zbor, drept urmare crescătorii ar trebui să limiteze zborul acestora.

Oficialii primăriei fac apel şi la cetăţeni, asociaţii de proprietari/ locatari, firme şi instituţii să ia măsuri de dezinsecţie în această perioadă.

Timisoreni amendati pentru ca n-au facut dezinsectie si deratizare



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor