Inaugurarea pasajului Michelangelo cu cvartet de coarde. Robu: Multa lume a spus ca va fi imposibil

De B.A.M
Reactualizat la:
104Comentarii
Inaugurarea pasajului Michelangelo cu cvartet de coarde. Robu: Multa lume a spus ca va fi imposibil
© TION - Inaugurarea pasajului Michelangelo cu cvartet de coarde.
Început în aprilie 2013, Pasajul Michelangelo a fost deschis, în sfârşit, circulaţiei, chiar de ziua primarului Timişoarei, Nicolae Robu. Inaugurarea a fost una cu fast, pe muzica unui cvartet de coarde, şi i-a dat primarului ocazia să reamintească cât de grele au fost lucrările la acest proiect finanţat, în parte, din fonduri europene, dar şi să îi atace “pe cârcotaşi”, pe cei care au spus că această lucrare nu poate fi realizată.

Însoţit de mai mulţi membri de partid, directori din Primăria Timişoara şi reprezentanţi ai proiectantului şi constructorilor, primarul Nicolae Robu, evident fericit, a intrat, joi seara, în pasajul lung de 452 de metri, din care 112 acoperiţi. Acolo a fost aşteptat de un cvartet de coarde, în timp ce pe unul dintre pereţii pasajului era proiectat un clip cu etapele de execuţie ale proiectului, intitulat “Am cu ce”.

„O primă calitate a acestui pasaj este că are o acustică bună”, a afirmat Robu la intrarea în porţiunea acoperită.

În timpul prezentării clipului, primarul a explicat dificultăţile cu care s-a confruntat acest proiect.

„Lucrarea a fost una foarte grea, după cum toată lumea ştie, şi dacă mai există dubii pentru cineva, dacă s-a uitat deja prin ce s-a trecut aici, vă invit să ne aducem aminte. Avem un filmuleţ care arată etapele prin care s-a trecut cu acest proiect”, şi-a început Robu discursul.

În timpul prezentării, primarul Timişoarei nu a uitat nici de „cârcotaşi”.

„Multă lume a spus că va fi imposibil să se realizeze acest pasaj, că a fost o prostie că s-a început realizarea unui subpasaj în vecinătatea Begăi, într-un oraş în care pânza freatică se ştie că este sus, un oraş aşezat pe o fostă mlaştină. Eu am spus în permanenţă că am încredere în specialişti şi trebuie să avem încredere în specialişti. Tehnica, ştiinţa modernă ne oferă soluţii pentru orice. Şi trebuia să avem încredere că şi pentru această lucrare grea există soluţii. Şi vă confirm că a fost o lucrare grea, a fost foarte grea! Cu atât mai mare este meritul tuturor celor implicaţi că noi toţi am reuşit să ducem proiectul la bun sfârşit”, a explicat edilul-şef al Timişoarei.

În opinia lui Robu, unii din adversarii săi şi-au dorit ca acest proiect să eşueze, el explicând că din această raţiune a trimis Poliţia Locală să supravegheze zona.

„Din păcate avem semeni care pot să fie şi atât de negativi încât să îşi dorească ca un proiect atât de important pentru oraş să eşueze. În micia lor, ca să nu spun nemernicia lor, până aici au mers unii. V-aţi mirat că am supravegheat zona cu poliţia pe parcursul acestei lucrări. Nu vă puteţi închipui câte acţiuni de vandalizare au fost, unele cu scop de a se valorifica câte ceva de pe aici, altele – acţiuni care nu pot fi catalogate decât ca boicot. Ştiţi că a doua zi după şedinţa de consiliu local (…) ştiţi că miercuri dimineaţa au fost 13 jardiniere din zonă făcute praf?! Cu nişte flori nevinovate în ele… Avem şi astfel de indivizi, din păcate. Noi suntem oameni responsabili şi trebuie să luăm măsuri. Unii s-au bucurat de orice rău făcut pe aici şi s-ar fi bucurat în continuare ca astăzi să nu fim în măsură să inaugurăm acest proiect. Ei bine, le-am stricat ziua şi lucrarea arată aşa cum vedeţi aici. Şi sper că vă place şi că le va place tuturor timişorenilor”, şi-a încheiat discursul primarul Timişoarei.

Ulterior, în faţa presei, el a explicat şi decalajul dintre termenul iniţial de finalizare a lucrării şi data efectivă în care a fost inaugurată aceasta.

„Durata de execuţie efectivă a fost de 14 luni. Evident au fost perioade de timp în care nu s-a putut lucra şi au fost ordine de întrerupere a lucrărilor, datorită faptului că a fost iarnă, datorită condiţiilor meteo care erau în contradicţie cu cerinţele tehnologice. Şi reprogramându-se termenul ţinând cont de aceste perioade în care nu s-a putut lucra, termenul final era 29 mai 2015. Iată-ne cu o zi înainte cu lucrarea finalizată”, a explicat Robu faptul că lucrarea s-a finalizat în aproape 26 de luni.

Întrebat dacă s-a decalat inaugurarea pasajului pentru a coincide cu ziua sa de naştere, Robu a replicat: „Doamne-fereşte! Cine s-ar fi gândit la aşa ceva. Nici dacă m-aţi fi întrebat aseară nu ştiam că va putea fi finalizat. Sigur că este o coincidenţă fericită care nu poate decât să mă bucure. Dacă vremea era corespunzătoare, s-ar fi inaugurat mai demult”.

După ce a tăiat panglica şi a împărţit diplome celor implicaţi în proiect, Robu s-a urcat la volanul maşinii de serviciu şi a traversat pasajul. La întoarcere, el s-a oprit pentru a se poza cu cei implicaţi în proiect, iar apoi a dat dispoziţie Poliţiei Rutiere să permită intrarea în pasaj.

Vă reamintim că proiectul, care a prevăzut reabilitarea podului Michelangelo, schimbarea reţelelor de utilităţi din zonă, refacerea intersecţiei şi realizarea pasajului, are o valoare totală de 52 de milioane de lei, din care 33,6 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Valoarea totală doar a lucrărilor de execuţie a fost de 47,8 milioane de lei.

În documentul anexat acestui material puteți consulta toate datele tehnice ale proiectului Michelangelo.

Articole pe aceeași temă:

De ziua lui, primarul Nicolae Robu deschide circulatia prin Pasajul Michelangelo



104Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor