„Artă în tramvai”. Adică în tramvaiul staţionat special în Piaţa Libertăţii Timişoara. Aşa se numeşte acţiunea la care au luat parte, zilele trecute, zeci de copii de la şcolile generale din oraş. Acţiunea, coordonată de clubul Arta în nori, a avut scopul de a-i îndruma pe copii către artă, de a le arăta frânturi din minunatele posibilităţi de exprimare oferite de artă. Cei mici au realizat tamburine pe care le-au decorat cum au vrut ei, învăţând despre muzica, civilizaţie şi cultură, într-un mod distractiv şi original, în cadrul atelierului intitulat Arta în jurul lumii.
In Timisoara, arta nu are nici varsta, nici nevoie de un loc...
Bucuria de a crea, de a desena, de a inventa, de a fi original se poate manifesta oriunde, oricând. Iar întâlnirile intermediate, în ultimele zile, în Timişoara de către Arta în nori au dovedit-o din plin. Cei mai bucuroşi au fost copiii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!