Haos in primarie cu casa mutilata pe langa autorizatie de pe strada Virgil Madgearu

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
14Comentarii
Haos in primarie cu casa mutilata pe langa autorizatie de pe strada Virgil Madgearu
© Tion: Haos in primarie cu casa mutilata pe langa autorizatie de pe strada Virgil Madgearu
Un timișorean vrea să-și extindă o casă, așa că cere primăriei să treacă din domeniul public al orașului în cel privat terenul aferent imobilului. Vorbim despre faimoasa clădire de pe str. Virgil Madgearu 10, mutilată complet de proprietar, după ce au fost amendați că nu au respectat autorizația de construire. Reprezentanții primăriei sunt acuzați că vor să îl premieze pentru „performanță”, iar totul este lăsat la mâna consilierilor locali.

După ce a fost amendat cu 50.000 de lei pentru că nu a respectat autorizația de construire emisă de primărie pentru casa de pe str. Virgil Madgearu 10, beneficiarul Gringo Bivolaru a continuat demolarea clădirii. Acum mai sunt doar pereții de la parter. A cerut și terenul de la municipalitate. Reprezentanții Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei îi acuză pe cei din Primăria Timișoara că vor să îl premieze pe proprietar cu… terenul.

Joi, la sediul primăriei a avut loc o dezbatere publică pentru un proiect de hotărâre privind „trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenului aferent imobilului cu destinația de locuință situat în Timișoara, str. Virgil Madgearu 10”. Proiectul fusese de două ori pe ordinea de zi a două ședințe de consiliu local. A fost retras în ambele rânduri, după ce Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei a cerut dezbatere publică.

„Noi avem impresia că lucrurile scapă de sub control și avem suspiciunea că se întâmplă lucruri destul de interesante la această adresă. Nu există comunicare între direcțiile primăriei, pentru că proiectul a fost retras o dată și apoi reintrodus. A doua oară a fost semnat de domnul primar și ni se pare ciudată treaba asta. Cineva insistă și nu-l bănuim pe domnul primar, pur și simplu se încearcă «premierea» acestui proprietar, pentru că am citit cu atenție proiectul și se spune foarte clar că are intenția să se desfășoare mai mult decât era suprafața casei lui. În baza a ce s-a lucrat acolo? Asta ne interesează. Ei nu s-au oprit cu lucrările”, a explicat Ilie Sârbu, din partea Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei.

Sârbu ceruse și ajutorul Inspectoratului de Stat în Construcții, mai ales că proprietarul a fost amendat cu 50.000 de lei pentru că nu a respectat autorizația de construcție care prevedea, de fapt, „modificări interioare și exterioare, recompartimentări, modificare fațadă și modificare acoperiș”. Clădirea e aproape demolată, iar inspectorul general de la ISC, Florin Albotă, spune că „până în momentul de față nu s-a reținut nicio neconformitate care să necesite sancționarea dirigintelui de șantier”.

Pe fir a intrat și activistul Cristi Brâncovan, care spune că i se pare suspectă reacția celor din Primăria Timișoara și acuză ilegalități în instituția de pe C.D. Loga.

„Linia a doua a administrației Robu pare că intră în combinații cu mafia imobiliară timișoreană. Această familie bine cunoscută cere, în baza unui HCL din 2014, o suprafață de peste 80 mp, în vederea extinderii construcției. Suprafața respectivă face parte din domeniul public al statului, de aceea PMT nu putea să i-o dea acestui proprietar. Totuși, primăria solicită, prin semnătura domnului primar, trecerea în domeniul privat al statului, în mod ilegal. Legea 50/1991 spune că «terenurile aparținând domeniului public al statului sau al UAT-urilor se pot concesiona numai în vederea realizării de construcții sau obiective de uz și / sau interes public». Care este interesul public la această construcție? Îmi pare rău că la această dezbatere nu a venit primarul Nicolae Robu, să ne spună cine din linia a doua bagă aceste proiecte pe ordinea de zi? S-a încercat de două ori (…) Sunt o grămadă de persoane dubioase în administrația Robu care împing proiectele și, când dânsul constată că e ceva în neregulă, le scoate. Dar se insistă întruna și mi se pare inacceptabil. Sunt lucruri rușinoase pentru un oraș ca Timișoara. Nu îi doresc primarului Robu să aibă eticheta pe care a avut-o domnul Ciuhandu, dar dacă se continuă așa, acolo se ajunge”, a explicat Brâncovan în cadrul dezbaterii.

Ce se întâmplă în primărie? Niciun specialist din instituția de pe C.D. Loga nu a adus la dezbatere proiectul în baza căruia a fost eliberată autorizația de construire. Arhitectul șef al orașului spune că lucrările sunt conforme, în baza unei constatări făcute de Inspectoratul de Stat în Construcții.

„A existat o autorizație emisă, s-au început lucrările, au fost continuare într-o formă care nu era înscrisă corect în autorizație, am luat măsuri și am oprit lucrările până la încadrarea în autorizație. Inspecția de Stat în Construcții a venit, a făcut o constatare, a spus ce a spus în limita competențelor și le-a dat posibilitatea, mai departe, să continua conform lucrărilor autorizate. Nu înțeleg care este problema legat de felul în care continuă sau se execută lucrările acolo”, a spus Sorin Ciurariu.

Arhitectul șef le-a mai explicat celor prezenți la dezbatere că nu era pregătit pentru o discuție mai amplă legată de lucrările care se fac sau erau permise să se facă la casa de pe Virgil Madgearu 10, el fiind pregătit doar de dezbaterea legată de teren.

Viceprimarul Dan Diaconu a fost și el prezent la dezbatere și a explicat că proprietarul s-a ales cu două amenzi: una de 2.000 de lei și alta de 50.000 de lei, pentru nerespectarea autorizației de construire. Proprietarul semnase procesele verbale.

„Ulterior s-a impus o expertiză tehnică, care să concluzioneze, pe de-o parte, asupra pericolului, pe de altă parte, asupra încadrării lucrărilor viitoare în autorizația de construire. Expertiza a fost realizată, a fost trimisă la ISC, care a găsit-o ca fiind concludentă și a permis continuarea lucrărilor în parametrii autorizației. Concluziile expertizei făcute de expert autorizat MLPAT sunt următoarele: «demolarea pereților exteriori de la etajele 1 și 2 nu a afectat construcția existentă, nu s-a constatat apariția unor fisuri în pereții exteriori de la parter». În 27 aprilie, Inspectoratul Regional în Construcții Vest spune că, la data efectuării controlului, «nu se mai identifică probleme care să ducă la dispunerea opririi executării lucrărilor de construire sau de desființare»”, a explicat și Diaconu.

Viceprimarul i-a cerut arhitectului șef să verifice totuși emiterea autorizației de construire, dacă nu cumva ea cuprinde și terenul din discuție, de peste 80 mp.

„Vrem să vedem dacă nu cumva ea cuprinde și acest teren, lucru care ar fi extrem de grav. Eu nu cred că este cazul, dar trebuie verificat”, a completat Diaconu.

Autorizația despre care vorbim a fost emisă în decembrie 2014, pe numele Gringo Bivolaru și Lenuța Cârpaci, pentru „lucrări de tip a) Construcții pentru locuințe – Modificări interioare și exterioare, recompartimentări, modificare fațadă și modificare acoperiș”. Se pare că cei doi vor să amenajeze casa mai pe gustul lor, așa că până în aprilie au reușit să demoleze aproape jumătate din clădirea de pe Madgearu 10. Autorizația a fost prelungită până în 6 decembrie 2019.

Concluzia dezbaterii este că totul este acum în mâna consilierilor locali. Ar putea ajunge din nou pe mesele aleșilor la următoarea ședință de consiliu, aceasta dacă nu cumva inițiatorul îl retrage iarăși de pe ordinea de zi.

demolare-casa-v-madgearu-10-2

Până una alta, pe Virgil Madgearu 10 se lucrează de zor, la demolări. Acolo, o tablă scrisă stângaci cu carioca anunță sec: „Șantier în lucru. Modificări interioare și exterioare, modificare fațadă și acoperiș”. În spatele ei, însă, imobilul este aproape la pământ. Proiectul a fost executat de „BIA Popa Viorel”, în beneficiul lui Gringo Bivolaru, proprietarul clădirii.

Articole pe aceeași temă:

După ce a fost amendat cu 50.000 de lei pentru că nu a respectat autorizația de construire emisă de primărie pentru casa de pe str. Virgil Madgearu 10, beneficiarul Gringo Bivolaru a continuat demolarea clădirii. Acum mai sunt doar pereții de la parter. Reprezentanții Asociației Salvați Patrimoniul ...



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor