Grupare de traficanti de persoane anihilata la Timisoara

De D. B.
Reactualizat la:
Grupare de traficanti de persoane anihilata la Timisoara
Șase membri ai unei grupări care racolau persoane din Timișoara pe care le duceau în Italia și le obligau să cerșească au fost prinşi și prezentaţi, miercuri dimineața, procurorilor DIICOT pentru audieri. Aceștia riscă până la 15 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional și trafic de persoane.

Polițiștii de la Crimă Organizată au reținut șase persoane care se ocupau cu traficul de persoane. Aceștia racolau persoanele, majoritatea de etnie romă, pe care le mințeau că le duc în Italia la muncă. Ajunși în Italia, memrii grupării le luau documentele apoi îi obligau să cerșească. Metoda prin care cerșeau era pantomima, aceștia se costumau în alb și realizau „spectacole” în fața bisericilor pentru a strânge bani. Toți banii câștigați erau predați traficanților de persoane. Cu banii câștigați din cerșit, cei șase membrii cumpărau terenuri și mașini de lux în Timișoara.

Victimele erau amenințate că vor avea de suferit familiile lor din țară în cazul în care vor încerca să fugă. Polițiștii au reușit să identifice 45 de persoane care cerșseau pentru grupare.

O femeie din cei șase membrii a fost audiată marți seara și a primit interdicția de a părăsi țara. Ceilalți cinci membrii ai grupării au fost duși în fața procurorilor DIICOT pentru audieri. Aceștia riscă până la 15 de ani de închisoare pentru trafic de persoane, iar victimele vor primi daune morale.

Doi membri ai unei grupari de proxeneti prinsi in Timis

Descinderi la locuinta unui proxenet din Timisoara



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !