Goana parintilor din Timisoara dupa super-invatatoare. O scoala repartizeaza elevii computerizat

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
6Comentarii
Goana parintilor din Timisoara dupa super-invatatoare. O scoala repartizeaza elevii computerizat
Fiecare părinte vrea ce este mai bun pentru copilul lui, iar începutul de an școlar îi pune pe adulți în alertă. Fiecare caută profesorul cel mai bun pentru copil atunci când vine vorba de primii pași în școală. Bătaia pe învățătoarele „bine cotate” este în toi, la Timișoara.

Școlile bine cotate din Timișoara sunt asaltate de părinți care vor ca micuții lor să ajungă la o anumită învățătoare, într-o anumită clasă. Unitățile școlare caută soluții pentru ca părinții să nu mai facă presiuni. Unele școli au găsit și soluția.

Anul acesta, Liceul Pedagogic din Timișoara are doar patru clase de pregătitoare și mulți părinți cu pretenții. Se știe, de altfel, că este „la modă” practica vizei de flotant pentru a dovedi că micuțul stă în acea zonă pentru a intra la școala pe care și-o dorește părintele.

Anul acesta, Liceul Pedagogic din Timișoara are un program informatic care este în așa fel gândit ca repartiția să fie echilibrată. Elevii vor fi repartizați computerizat, după care se vor atribui litere pe clase, aleatoriu. Adică nu vor fi puși cei mai buni elevi în „A” și cei mai slabi în „D” sau „E”. Calculatorul va trage la sorți clasele, iar literele se vor atribui aleatoriu. După care se va face o tragere la sorți computerizată a învățătoarelor.

„Repartiția copiilor la clase nu se face înainte de data de 9 septembrie, mâine este prima zi în care se pot face repartizările, elevii care vor fi la clasă, spațiul unde vor învăța și învățătorul care va fi la clasă. S-a atras atenția să nu fie favorizată o anumită categorie de copii în detrimentul altora. La Pedagogic unii părinți vor să ajungă la o anumită doamnă învățătoare. Panica părinților este că elevii lor nu sunt foarte bine pregătiți”, a spus inspectorul școlar general de Timiș, Aura Danielescu.

În total, în Timiș sunt 295 de clase pregătitoare și 5.966 de copii. O clasă de pregătitoare are 25 de copii.

„Goana după învățătoare îi detemină pe părinți să ceară să fie și 30 de copii într-o clasă. Plecând și migrând din școlile periferice înspre școlile extrem de dotate, aceste unități nu mai au cum să supraviețuiască. Este o migrație exagerată”, a spus Aura Danielescu.

Astfel de situații sunt la multe școli din Timișoara precum Grigore Moisil, Școala nr. 7 și multe altele.

„Noi suntem în imposibilitatea de a ierarhiza. Oamenii insistă”, spune Danielescu.

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor