Firmele din Timis au aflat cum este sustinuta natalitatea sectorului IMM

De Marcel Hoster
Firmele din Timis au aflat cum este sustinuta natalitatea sectorului IMM
© Tion: Firmele din Timis au aflat cum este sustinuta natalitatea sectorului IMM
Centrul Regional de Afaceri din Timișoara a găzduit, joi, o conferință regională care să prezinte mediului de afaceri local cele mai interesante soluții de finanțare și garantare a proiectelor de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii. Prezent la eveniment, președintele Fondului de Garantare a Creditelor a vorbit despre programul Start-Up Nation și despre necesitatea susținerii natalității întreprinderilor.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a găzduit joi o conferință în cadrul căreia au fost prezentate cele mai importate modele de finanțare dezvoltării întreprinderilor, iar Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și programele derulate de instituție au fost în prim plan. Directorul instituției gazdă, Florica Chiriță, spune că relațiile CCIAT cu Fondul sunt de lungă durată și vor continua.

„În cei 28 de ani de activitate, CCIAT a contribuit la crearea unui antreprenoriat prosper, inovator, inteligent, iar toate acestea se fac și datorită acestor parteneriate care sprijină antreprenorii, prin diverse moduri de garantare pentru finanțarea proiectelor, nu numai europene. Noi suntem în acest moment parteneri pentru a nu știu câta oară cu FNGCIMM și vă spun că nu o să întrerupem această legătură”, a declarat Florica Chiriță.

La eveniment a luat parte și Alexandru Petrescu, directorul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), el prezentând situația programului Start-Up Nation 2018, care acordă afaceriștilor bani nerambursabili pentru înființarea unor afaceri mici și medii. Oficialul a spus că prin astfel de programe trebuie susținută „natalitatea IMM-urilor”.

„Peste 4.500 de dosare pe Start-Up Nation 2017 au fost avizate pozitiv. Asta înseamnă că beneficiarii au accesat un credit și au pus în operaționalizare planul de afaceri, care a stat la baza acceptării lor în acest program. La nivel național, au fost aproape 8.500 de dosare, de beneficiari acceptați în program, iar din aceștia, jumătate au optat pentru un credit punte pentru a-și materializa planul de afaceri. Peste 4.500 de dosare am operat noi, alții au ales să-și investească proprii bani sau au apelat la metode pe finanțare și doar au mers la Agențiile pentru IMM-uri pentru cererile de plată. Mai sunt în derulare 355-360 de dosare, care sunt în diferite stadii de evaluare. Este important să susținem natalitatea IMM-urilor. Ne bucură faptul că, în anul 2017, numărul de firme radiate a fost mai mic decât numărul de firme înființate, fenomen generat de Start-Up Nation”, conform lui Petrescu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor