Copiii i-au povestit învățătoarei lor ce li s-a întâmplat. Cei mici au spus că directorul și profesorul de educație fizică le-au dat un coș cu fructe să se pozeze și să mimeze că mănâncă, potrivit stirileprotv.ro.
Povestea a ajuns și la urechile părinților. Aceștia consideră că micuții lor au fost înjosiți. ”Unul dintre ei chiar a vrut să mănânce fructele şi i-a spus nu care cumva să mănânce că trebuie să facă fotografii şi la ceilalţi”, a declarat unul dintre părinți. “Al meu mi-a zis că îi ploua în gură şi trebuia să mănânce? Nu le-au dat nimic”, a spus o bunică.
Autoritățile au altă opinie. Inspectoratul Școlar susține că în școală a fost organizat un concurs de desen, iar, la momentul respectiv, fructele nu erau spălate.
Directorul şcolii, care este şi preot, susţine că intenţiile au fost bune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!