Eforturi de pace în Timorul de Est

Reactualizat la:
Eforturi de pace în Timorul de Est
Preşedintele Timorului de Est, Xanana Gusmao, a pledat pentru o colaborare strânsă între armata şi poliţia ţării sale. Scopul acestei conlucrări o reprezintă restabilirea liniştii în zonă.

Într-o vizită la sediul poliţiei, Preşedintele Gusmao a declarat că cele două forţe trebuie să lucreze împreună şi să se alieze cu forţele internaţionale de păstrare a păcii, pentru a pune capăt violenţelor. “Iertaţi-vă unii pe alţii, uitaţi trecutul şi haideţi să construim naţiunea din temelii, încă o dată”, a declarat el.

Trimiterea acasă, în martie, a 600 de trupe ale aramatei a aprins o serie de violenţe. Ciocnirile care au avut loc săptămâna trecută între trupele rebele şi poliţie au pus pe fugă sute de oameni din capitala Dili. Joi, liderul trupelor rebele a chemat populaţia la o reconciliere cu trupele de poliţie, pe care rebelii le acuză pentru toate pagubele.

Preşedintele Gusmao şi-a asumat controlul direct asupra trupelor de poliţie şi asupra armatei, în cadrul conflictelor de joi. Poliţia şi armata sunt şi ele despărţite de numeroase dispute interne. Zece ofiţeri de poliţie pe care militarii i-au suspectat de colaborare cu rebelii au fost împuşcaţi mortal, săptămâna trecută.

Joi, Ministrul de Interne Rogerio Lobato, care a fost rugat de guvern să stea deoparte în acest conflict, şi-a anunţat oficial demisia, anunţă agenţia Associated Press. „Port cu mine responsabilitatea morală şi politică a acestui incident”, a declarat el.

Sursa: www.antena3.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor