Dupa ce a condus, a scapat cu noroc de infrangere. ACS Poli Timisoara – Gaz Metan Medias: 1 – 1

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
7Comentarii
Dupa ce a condus, a scapat cu noroc de infrangere. ACS Poli Timisoara – Gaz Metan Medias: 1 – 1
Fotbaliştii de la ACS Poli au fost aproape de o primă victorie în primul meci oficial din retur din acest an și, deși au condus, aceștia au scăpat cu noroc de o înfrângere în partida cu Gaz Metan Mediaș. Meciul s-a terminat 1-1.

ACS Poli Timişoara a scăpat neînvinsă din meciul cu cei de la Gaz Metan Mediaş, dar a şi privat publicul puţin de pe „Dan Păltinişanu” de bucuria unei victorii în prima întâlnire oficială a anului. Meciul s-a terminat cu 1 – 1 și ambele echipe au fost în postura de a învinge. E clar că se vede începutul de sezon, cele două formaţii s-au dezmorţit mai greu, au fost greşeli de ambele părţi, Timişoara făcându-se de ruşine chiar la golul egalării reuşit de medieşeni. De cealaltă parte Doman a avut un gol frumos, un şut sănătos care a adus speranţa în rândul gazdelor.

Meciul a început bine pentru gazde, în minutul 16 Şeroni având o excelentă ocazie de a deschide scorul, după ce Doman trimisese bine spre gol un balon respins de portarul Pleşca. De cealaltă parte Sikorsky şi Eric au fost aproape şi ei de reuşită, lovitura liberă executată de cel din urmă fiind scoasă cu dificultate de Straton. În minutul 29 Timişoara este din nou aproape de a înscrie, la un pas de reuşită s-a aflat Drăghici, care nu a reuşit să ajungă un balon ricoşat după un corner bine executat de Croitoru. Pauza găseşte cele două echipe la egalitate, cu tabela la 0 – 0.

Meciul pare să se rupă în jumătatea secundă, în minutul 60, atunci când Rugasevic de la Gaz Metan primeşte al doilea cartonaş galben şi implicit cel roşu, după un fault în jumătatea proprie. Timişoara profită de momentul pozitiv şi reuşeşte să înscrie. A fost un gol frumos, marca Doman, jucătorul timişorenilor înscriind din pasa lui Artean. A driblat apărarea medieşenilor şi cu un şut plasat a deschis scorul. Spectatorii zgribuliţi au sperat la un rezultat pozitiv, dar cei de la Gaz Metan, chiar în zece oameni, au atacat şi au şi reuşit să înscrie, egalând. A fost o fază la care apărarea timişoreană s-a făcut de ruşine, la un corner la poarta timişoreană doi jucători „barberind” balonul, acesta ajungând la Buziuc. Cel din urmă a îndeplinit doar o formalitate, înscriind golul egalării din unghi, de pe partea stângă. Deși a condus, ACS Poli a scăpat cu mult noroc de înfrângere, în minutul 79, când Munteanu a lovit bara.

Meciul s-a terminat cu 1 – 1, important este că echipa bănăţeană nu a pierdut, ajungând la egalitate de puncte cu cei de la ASA Târgu Mureş. Urmează vineri, la Cluj, partida chiar cu cei de la Târgu Mureş, un meci de care pe care, unde s-ar putea să se decidă în mare parte cine se duce în jos şi cine în sus în clasamentul codaşelor.

Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaş: „Am riscat şi am jucat cu trei atacanţi şi a dat roade”

„E bine pentru ambele echipe că n-am pierdut, a fost un meci deschis oricărui rezultat. Este echitabil rezultatul. Am încercat să fim periculoşi pe contraatac, însă nu am fost atacaţi foarte mult de gazde, deci nu am avut multe spaţii libere. Meciul s-a deschis când am rămas în zece oameni şi am primit şi gol. Ulterior am riscat şi am jucat cu trei atacanţi şi se pare că a dat roade. Jucători au avut încredere în şansa lor. Încercăm să ajungem la borna 40 de puncte, care ne va asigura accesul în play-off.

Timişoara este o echipă care a alergat mult, cu talie bună, extrem de periculoasă la fazele fixe, cu viteză bună. O echipă care se descurcă mai bine în deplasare, cred, la fel ca şi noi. Eu consider că Timişoara va rămâne pe prima scenă a fotbalului românesc”, a declarat antrenorul Gaz Metan Mediaș la finalul partidei.

Ionuţ Popa, antrenor ACS Poli Timişoara: „Este o lipsă de seriozitate crasă”

„Sunt foarte supărat pe jucători, este o lipsă de seriozitate crasă. La prima lor apariţie în atac, au obţinut un corner şi am luat gol, am ajuns în situaţia ca mai – mai să pierdem. Ei nu trebuie să asculte doar laude, ci trebuie să învingă şi să joace totul până în ultimul minut în ritmul în care vreau eu. Sunt foarte nemulţumit de ultimele 15 minute ale meciului. Eu ştiu că am avut 1 – 0, am avut situaţii de gol, om în plus, adversarii trebuiau să fugă după noi, nu invers. Lipsa de concentrare s-a văzut. Rezervele nu m-au mulţumit, atât Pedro, cât şi Fucek, primul a lipsit mai multe zile, cel de-al doilea a venit nepregătit la echipă, asta înţeleg, dar Popovici, care a făcut întregul set de antrenamente, nu are scuze”, a declarat antrenorul ACS Poli Timișoara la finalul meciului.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor