Dragnea la Timisoara. Despre Fat-Frumos, motiune de cenzura si viitorul presedinte al Camerei Deputatilor

De Bogdan Marta
39Comentarii
Dragnea la Timisoara. Despre Fat-Frumos, motiune de cenzura si viitorul presedinte al Camerei Deputatilor
© Tion: Dragnea la Timisoara. Despre Fat-Frumos, motiune de cenzura si viitorul presedinte al Camerei Deputatilor
Candidații PSD din Timiș la alegerile locale din 5 iunie, precum și susținătorii acestui partid au participat, luni, la o oră de miștocăreală la adresa primarului Nicolae Robu și a candidatului PNL la Consiliul Județean Timiș. În frunte cu însuși președintele PSD, Liviu Dragnea, conducerea partidului a făcut mișto de modul în care Robu și Popoviciu se atacau în trecut, pentru ca acum fostul democrat-liberal să spună despre primarul Timișoarei că este un „Făt-Frumos”. La final, Dragnea a vorbit presei și despre planurile PSD în viitorul apropiat, de la schimbarea președintelui Camerei Deputaților, până la depunerea unei moțiuni de cenzură care să înlăture Guvernul Cioloș.

Câte glume sunt cu candidații PNL din Timiș? Toate, par să își fi spus social-democrații. Timp de o oră, în fața a câtorva sute de candidați din județ la alegerile locale din 5 iunie, conducerea națională a partidului i-a ironizat pe liberali. Tonul a fost dat de președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, care a afirmat că nu are contracandidat la președinția CJ Timiș, deoarece nu i-a văzut afișele niciunde. În opinia lui, liberalii demarând acțiunea „Ascunde-l pe Popoviciu”, din cauza problemelor penale pe care acesta le are, fiind cercetat de DNA într-un dosar de corupție.

A urmat Florin Bîrsășteanu, candidatul PSD la funcția de primar al Timișoarei, care a continuat ironiile, însă, la adresa lui Robu. El a precizat că este inadmisibil ca Timișoara să fie în atenția presei naționale, fiind prezentă cu patru poziții într-un top 7 al minunilor realizate de primarii din România.

Ultimul a fost chiar președintele PSD, Liviu Dragnea, care a prezentat două filmulețe, unul în care Alin Popoviciu îl numește pe Robu „Făt-Frumos” și altul în care același Alin Popoviciu, pe vremea când cei doi se aflau în partide diferite, spunea că el și Robu au făcut „primele șmenuri împreună”.

La final, Dragnea s-a referit și la planurile de viitor al partidului. Astfel, el a declarat presei că după alegerile locale îl va schimba pe Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Cel mai probabil, locul acestuia va fi luat de fostul premier Victor Ponta, însă lucrurile nu sunt bătute în cuie, cel puțin asta susține liderul PSD.

„După alegerile locale da. După 5 iunie colegii mei din Parlament vor declanșa procedurile regulamentare și vom purcede la revocarea domnului Valeriu Zgonea. Domnul Valeriu Zgonea nu mai are nicio susținere politică, funcția de președinte al Camerei Deputaților este una politică și ea va reveni PSD, unu membru PSD. Am văzut aseară la Antena 3 pe bandă că Antena 3 deja l-a desemnat pe domnul Ponta președinte al Camerei Deputaților. Deci dacă Antena 3 l-a desemnat, nici nu mai e nevoie să mergem în Parlament, lucrurile sunt rezolvate. PSD-ul va desemna candidatul pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților după ce acel post va rămâne vacant. Nu vânturăm nume înainte ca postul să rămână vacant. Pentru că lupta cu Zorro sau cu <> nu e foarte simplă. Adică trebuie să vedem locul liber”, a spus Dragnea.

Pe de altă parte, Dragnea susține că și o eventuală moțiune de cenzură care să răstoarne Guvernul Cioloș va fi luată în considerare tot după alegeri, însă cele parlamentare din toamnă.

„În ceea ce privește moțiunea de cenzură, lucrurile sunt și simple și complicate. Noi putem introduce moțiune de cenzură și Guvernul să pice, dar abia de aici se complică lucrurile, pentru că noi va trebui să mergem tot la Cotroceni, la domnul Președinte Iohannis. Sigur, între două maratoane. Dar nu avem nicio garanție că va desemna un premier din rândul celor pe care îi vom propune noi. Așa că ne putem trezi tot cu Cioloș ca și propunere, sau cu un alt tehnocrat și să ajungem în <>. Ceea ce ar însemna să cădem din lac în puț, cu o altă garnitură guvernamentală care să stea câteva luni de zile până înțelegem ce se întâmplă acolo și să nu generăm o instabilitate politică și socială mai mare decât cea de acum. Decizia nu e luată, nici pentru a nu depune moțiune de cenzură, nici pentru a depune. Aseară (duminică seara – n.r.) am vorbit cu domnul Tăriceanu. După alegerile locale o să facem o întâlnire să analizăm care sunt cele mai bune variante și să vedem dacă continuarea guvernării din partea actualului cabinet poate produce riscuri majore la adresa securității naționale. Dacă nu ajunge la nivelul ăla s-ar putea să îi mai lăsăm”, a mai spus Dragnea.

El s-a referit și la declarațiile lui Vladimir Putin, care a afirmat, vineri, că România se află în raza de acțiune a rachetelor rusești după instalarea scutului anti-rachetă de la Deveselu. Ironic, Dragnea a criticat faptul că șeful statului, Klaus Iohannis, a participat împreună cu soția sa la un semimaraton în weekend.

„Reacția statului român la amenințările lui Putin a fost una de o violență rară. S-au dus la un maraton. Deci cred că Putin la ora asta și tot Ministerul Apărării din Rusia se ascund pe undeva prin Siberia. S-au speriat foarte tare. O asemenea amenințare cu maratonul este de o violență nemaîntâlnită și nesperată inclusiv de noi. Deci reacție foarte puternică, adică toți am fost mândri că am fost români și că suntem conduși atât de bine”, a concluzionat Dragnea.



39Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor