Doua masini implicate intr-un accident pe strada Lidia din Timisoara

De T. Ex.
Doua masini implicate intr-un accident pe strada Lidia din Timisoara
Neatenţia la volan a dus la un nou accident de circulatie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Girocului din Timişoara. Doua mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului unul dintre şoferi a ajuns la spital.

Două autoturisme au fost distruse, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident petrecut pe strada Mareşal Constantin Prezan (Lidia) din Timişoara. Potrivit poliţiştilor, vinovat pare a fi şoferul unui autoturism marca Renault Laguna, care rula către Calea Martirilor. Din cauza neatenţiei, acesta a observat târziu că o maşină a frânat brusc în faţa sa. “Nu mi-am dat seama că şoferul din faţa mea a frânat, chiar la capătul troleibuzului de pe linia 15. Am tras brusc de volan si am intrat pe contrasens. Am accelerat şi am crezut că am timp să-l ocolesc pe cel care oprise, dar m-am izbit frontal de Skoda care venea din faţă”, a arătat şoferul din Renault.

Impactul a fost violent, ambele autoturisme ajungând pe spaţiul verde. În urma accidentului, şoferul din Skoda a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean Timişoara de un echipaj SMURD.

Agenţii de circulatie care au demarat cercetările au arătat că niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în accident nu consumase băuturi alcoolice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor