„Pe lângă jubileul cel mare, rotund, pe care întregul Banat îl marchează – şi anume: 300 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia otomană – Dieceza noastră, împreună cu Diecezele de Szeged-Csanád şi Zrenjanin/ Becicherecul Mare sărbătoresc anul acesta 280 de ani de la aşezarea pietrei de temelie la Catedrala Sf. Gheorghe din Timişoara, care timp de aproape două veacuri a fost catedrala întregii şi vechii Dieceze de Cenad”, spune episcopul diecezan Martin Roos.
Expoziţia, deschisă la începutul acestei săptămâni, își propune să ilustreze evoluţia în timp a acestei catedrale, prin intermediul imaginilor, documentelor şi a obiectelor care sunt legate în mod nemijlocit de construcţia şi restaurarea ei. Odată cu aceste elemente, ni se perindă prin faţa ochilor şi acele personalităţi şi acele instituţii, care nu mai există de multă vreme, dar care au merite deosebite, de netăgăduit, în ridicarea şi restaurarea acestei Catedrale: aici amintim în mod deosebit figurile ilustre ale monarhilor Carol al VI-lea şi Maria Theresia, precum şi ale membrilor Administraţiei Imperiale a Banatului Timişan.
Expoziţia îşi începe circuitul în partea stângă a intrării principale a Domului din Piața Unirii cu o întrebare: „Ce este o catedrală?“ şi se continuă cu epocile episcopilor: Nádasdy, care deja începând din 1710 era episcop de Cenad, episcopii Falkenstein, Stanislavich şi Engl, care au fost implicaţi în mod direct la lucrările de construire al Catedralei, şi până în vremea episcopilor Christovich şi Kőszeghy, acesta din urmă încoronând eforturile antecesorilor săi prin celebrarea solemnă a consacrării Catedralei în Octava Paştelui a anului 1803.
„În continuare se pot admira bulele papale şi diplomele imperiale şi regale, alături de alte rarităţi din arhiva noastră, din colecţiile Episcopiei, precum şi din trezoreria Catedralei şi a Diecezei. Aceste obiecte expuse constituie adevărate rarităţi, care cu siguranţă nu pot fi văzute oricând şi oriunde. Ele se află aici la locul lor originar şi în această formă, în acest context, pentru prima dată!”, transmite Martin Roos.
Puteți vizita expoziția atât în mod personal, cât şi în grupuri mai mici, în următoarele săptămâni și luni, apelând la explicaţiile oferite de ghizi. Expoziţia este deschisă până în data de 15 august a anului în curs. Vizitarea expoziţiei în timpul Sfintelor Liturghii, a celebrărilor sau devoţiunilor, precum şi în zilele de duminică şi în sărbători nu este posibilă. În rest, toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi cu dragă inimă, transmit organizatorii.
„Muzeele bisericeşti şi expoziţiile de acest gen – inclusiv indicaţiile şi explicaţiile cu caracter religios – sunt parte integrantă a poruncii divine de vestire a Evangheliei; ele documentează apariţia, răspândirea şi dezvoltarea credinţei creştine într-o anumită regiune geografică, respectiv într-o dieceză anume. Tocmai în acest spirit a fost realizată şi expoziţia de faţă şi tocmai în acest spirit este bine şi frumos să fie folosită şi înţeleasă. Mai mult de atât, ea ne oferă un relativ vast material ilustrativ cu privire la istoria Catedralei şi a Diecezei noastre. În încheiere doresc să le mulţumesc cordial, aici şi pe această cale, tuturor celor care mi-au fost alături, cu ajutorul lor, la organizarea şi amenajarea acestei expoziţii”, spune Martin Roos.
Citiți principiile noastre de moderare aici!