Conform unor surse, Ionel Pascotă ar putea să îşi mute clubul de motociclism de la Giroc, localitatea sa natală, locul unde acesta a activat ani buni şi cu care clubul era asociat, în Timişoara. Conform acestor surse, decizia ar putea fi legată de reducerea sumelor alocate de primăria din localitate, acolo unde Ionel este şi consilier local, pentru activitatea sportivă. Găsirea unor sponsori pentru susţinerea activităţii destul de costisitoare a unui club de motociclism este impetuos necesară, iar la Timişoara vizibilitatea clubului ar putea fi mult mai bună, acesta fiind, se pare, unul dintre motivele care ar duce la luarea unei asemenea decizii.
Contactat de www.tion.ro, Ionel Pascotă a spus că nu comentează aceste informaţii şi că deocamdată nu a fost mutat clubul, iar dacă se va întâmpla aceasta va anunţa public decizia: „Nu se pune problema deocamdată. Cel puţin în acest an. Dacă se va întâmpla voi anunţa printr-un comunicat public această decizie”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!