Devieri in circulatia mijloacelor de transport in comun in Timisoara, de 1 decembrie

De B.A.M
Devieri in circulatia mijloacelor de transport in comun in Timisoara, de 1 decembrie
Traseul tramvaielor care circulă pe liniile 1,2,4,5 şi 6 va fi modificat, de 1 decembrie, între orele 08:00 şi 13:00, din cauza paradei militare care se va desfăşura în faţa Palatului Administrativ. La fel se va întâmpla şi în cazul curselor de autobuz de pe linia 22.

Mai exact, tramvaiele de pe aceste linii nu se vor mai deplasa între Piaţa 700 Timişoara şi Piaţa Traian, în acest perimetru având loc parada militară. Traseele liniilor de tramvai se vor modifica după cum urmează:

Tramvaiele de pe liniile 1 şi 2 vor circula pe traseul: Gheorghe Doja – 1 Decembrie – strada Ştefan cel Mare – strada Dacilor – Piaţa Badea Cârţan – strada Mihail Kogălniceanu – buclă Gara de Est şi retur;

Tramvaiele de pe liniile 4, 5 şi 6 vor circula pe traseul: strada Nemoianu – bulevardul Regele Ferdinand – bulevardul 16 Decembrie – strada Gheorghe Doja – strada 1 Decembrie – bulevardul Stan Vidrighin ( cu excepţia tramvaielor de pe linia 6, care vor merge la Gara de Est) şi retur.

În acelaşi interval orar în care traseele mijloacelor de transport în comun vor fi modificate, R.A.T.T. pune la dispoziţia călătorilor un autobuz care va circula la un interval de 25 de minute pe traseul: Piaţa Traian – strada Dacilor – Piaţa Badea Cârţan – strada Kogălniceanu – strada Avram Imbroane – strada Gh. Adam – Calea Dorobanţilor – strada Andrei Şaguna – strada Ion Mihalache şi retur.

Autobuzele de pe linia 22 vor opri în toate staţiile, cu excepţia celor de la Prefectură şi Bastion. Acestea vor întoarce la sensul giratoriu de pe strada Pestalozzi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor