Destinatie noua de vacanta de pe Aeroportul International Timisoara

De Bogdan Marta
7Comentarii
Destinatie noua de vacanta de pe Aeroportul International Timisoara
© foto: google.com
Reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara au anunțat, miercuri, că o nouă cursă charter va lega municipiul de o destinație populară de vacanță din Grecia.

Potrivit celor de la Aeroportul Internațional Timișoara, în fiecare duminică, compania Tarom va efectua curse charter spre Santorini, o cunoscută insulă vulcanică din Grecia și una dintre cele mai populare destinații de vacanță.

„Deşi am mai menţionat anterior, încă o dată o spunem cu bucurie că veştile bune pentru locuitorii din vestul ţării continuă. Numărul destinaţiilor de vacanţă cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Timişoara se măreşte, având şase destinaţii de acest tip, oferind astfel posibilitatea unui număr cât mai mare de turişti să îşi petreacă vacanţa în locurile preferate. Insula Santorini este o destinaţie cunoscută şi apreciată de turişti, nu numai de la noi dar şi de pe alte meleaguri, motiv pentru care avem convingerea că un număr mare de turişti vor alege această nouă destinaţie”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Spre noua destinaţie de vacanţă – Santorini, compania aeriană Tarom a început operarea curselor charter în 31 iulie. Astfel, până în 18 septembrie 2016, în fiecare zi de duminică, se va putea decola de la Timişoara spre destinaţia Santorini la ora 20.

Companiile aeriene împreună cu tour-operatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor