Cosul lui Jovanovic, desemnat cosul anului in Balcani

De C. Onaca
Cosul lui Jovanovic, desemnat cosul anului in Balcani
Baschetbalistul BC Timişoara, Zlatko Jovanovic, a fost desemnat autorul celei mai spectaculoase reuşite din anul 2011 a Ligii Balcanice. Coordonatorul BCT i-a uimit pe toţi cu un coş de senzaţie marcat în Bulgaria.

BC Timişoara  nu o duce prea bine în Liga Balcanică cu o singură victorie din cele 5 meciuri disputate, dar evoluţiile lor nu trec neobservate în această competiţie. Pe lângă unele statistici foarte bune, trupa lui Predrag Badnjarevic a pus mâna şi pe distincţia pentru spectacol acordată celui mai frumoase faze.

Autorul acesteia este Zlatko Jovanovic, conducătorul de joc al lui BC Timișoara, cu un coş fabulos marcat din propriul spaţiu de două puncte chiar pe sirena sfertului I al confruntării din Bulgaria cu Rilski Sportist Samokov.

Reuşita de senzaţie a lui Jovanovic nu a fost însă de ajuns pentru ca BC Timişoara să câştige meciul respectiv, pierdut în ultimele secunde.

Urmăriţi coşul de senzaţie a lui Jovanovic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase