Corporatistii timisoreni sunt invitati sa doneze sange

De M. Hoster
1Comentariu
Corporatistii timisoreni sunt invitati sa doneze sange
© TION: Corporatistii timisoreni sunt invitati sa doneze sange
Confruntat cu lipsa acută de sânge, Centrul de Transfuzie Sanguină merge la locul de muncă al timișorenilor, pentru a găsi noi persoane dispuse să fie donatori. Timp de două săptămâni, în locul unde sunt reuniți cei mai mulţi specialişti din câmpul muncii din Timişoara,  va fi instalat un centru provizoriu de transfuzie a sângelui.


City Business Centre Timișoara, în colaborare cu una dintre companiile din domeniul IT și Centrul de Transfuzie Sanguină din Timișoara organizează începând cu această săptămână și până în 15 decembrie o campanie de donare de sânge.

Recoltările au loc zilnic, până în 15 decembrie inclusiv, în intervalul 9.00-13.00, în sala mică a Centrului de Conferințe, la mezaninul Clădirii D.

Acțiunea are loc în contextul refacerii necesarului de sânge, banca de sânge confruntându-se cu un deficit la nivel local. Organizatorii mizează pe densitatea mare de persoane care lucrează la City Business Centre, circa 3.000 și deschiderea acestora spre astfel de acțiuni. La acțiune sunt invitați să se alăture cât mai mulți dintre timișoreni.

Volumul care poate fi acoperit de Centrul de Transfuzie este de 30 de recoltări pe zi. O recoltare poate dura până la 30 de minute. Fiecare donație poate salva până la 3 vieți, iar donatorii primesc 7 bonuri de masă, o zi liberă de la locul de muncă și 50% reducere la abonamentul pe o lună la mijloacele de transport în comun, precum și un set de analize gratuite.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor