Oamenii legii au luat la puricat documentele de la 1.310 societăți comerciale din oraș. 249 dintre ele nu dețineau acorduri emise de primărie, conform Legii 650/2002, și au fost amendate cu 106.400 de lei.
Polițiștii locali au verificat și dacă reprezentanții firmelor în cauză dețin vize anuale emise de Primăria Timișoara, acele avize instaurate prin hotărâre de consiliu local după evenimentul nefericit de la Colectiv.
„A fost verificat și dacă reprezentanții societăților comerciale care dețin acorduri pentru desfășurarea exercițiilor comerciale dețin viza anuală de la Primăria Timișoara, conform aceleiași legi, constatându-se că 148 de comercianți nu au obținut această viză. Sancțiunile aplicate acestora se ridică la 10.000 lei. În ambele situații, s-au stabilit termene de intrare în legalitate, urmând ca la sfârșitul lunii august să se reverifice conformarea acestora”, transmit polițiștii locali.
Potrivit ultimelor informații, Primăria Timișoara a autorizat aproape 9.800 de societăți comerciale din anul 2004 și până în prezent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!