Concert Phoenix, in 21 decembrie, la Timisoara

De A.S.
Reactualizat la:
6Comentarii
Concert Phoenix, in 21 decembrie, la Timisoara
© TION - Concert Phoenix
Legendara formaţie Phoenix va concerta, în acest sfârșit de săptămână, la Sala „Constantin Jude” din Timişoara. Intrarea va fi liberă pentru persoanele sub 16 ani, iar cele între 16 şi 18 ani vor beneficia de bilete la jumătate de preţ. Un cadou pe care membrii trupei spun că au ales să-l facă acum tinerilor, în zilele în care se împlinesc 24 de ani de la Revoluţie, în amintirea copiilor care şi-au pierdut viaţa în evenimentele din Decembrie 1989.

„În decembrie 2013, formaţia Phoenix aduce o închinare copiilor care şi-au pierdut viaţa în timpul evenimentelor din decembrie 1989 din Timişoara. În ultimul an, s-a cântat cu şi pentru tineri, s-a cântat pentru copii care au avut nevoie de ajutor, acum ne întoarcem gândul însă spre cei care nu mai pot fi ajutaţi acolo unde sunt – mai pot fi doar iubiţi! Cei pentru care cortina fiinţei s-a închis mult prea devreme, iar visele şi speranţele le-au fost sfâşiate de gloanţe. Pentru a-i aminti pe toţi copiii care astăzi ar fi trebuit să fie trecători pe străzile Timişoarei, să ne fie prieteni, să fie la rândul lor părinti, alegem să oferim un cadou celor care astăzi sunt copii”, au anunţat reprezentanţii Phoenix.

Astfel, în cadrul concertului SymPhoenix care va avea loc în 21 decembrie 2013, de la ora 20.00, la Sala „Constantin Jude” din Timişoara, intrarea va fi libera pentru persoanele sub 16 ani. Cele între 16 şi 18 ani vor beneficia de bilete la jumătate de preţ, un bilet de intrare fiind valabil pentru accesul a două persoane, precizează organizatorii.

Evenimentul de la sfârşitul acestei săptămâni va reuni formaţia Phoenix, alături de Momentum Orchestra şi Corul Momentum. Alături de Phoenix şi de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Vlad Mateescu, vor urca pe scenă invitaţii Adrian Naidin, Cristina Kiseleff şi Tavi Colen.

În cadrul spectacolului va exista şi un moment special, când pe scenă vor urca mai mulţi studenţi, care vor interpreta alături de formația Phoenix piesa care a devenit imnul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), „În umbra marelui URSS”.

Preţul biletelor este de 100 de lei (categoria 1, plătitorii urmând să beneficieze şi de un CD cadou), 75 de lei (categoria 2) şi 50 lei (categoria 3).

Biletele se găsesc pe MyTicket.ro, în reţeaua magazinelor Diverta, la Opera Română din Timişoara şi, în ziua spectacolului, la Sala „Constantin Jude”.

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor