Cine sunt cei care incearca sa castige Primaria Timisoara si Consiliul Judetean Timis

27Comentarii
Cine sunt cei care incearca sa castige Primaria Timisoara si Consiliul Judetean Timis
Marea surpriză a alegerilor locale din acest an este faptul că ”eternul” şi actualul primar în funcţie al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, a hotărât să nu mai candideze pentru cel de-al cincilea mandat, predându-i ştafeta viceprimarului Adrian Orza. Un singur independent a intrat în cursa pentru primărie la scrutinul din iunie, în persoana directorului Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni. Vedeţi în continuare cine sunt candidaţii care încearcă să vă câştige încrederea.

Înregistrarea candidaturilor s-a încheiat. Sunt 15 candidați pentru Primăria Timișoara și nouă pentru preşedinţia Consiliului Județean Timiș.

Candidaţii pentru Primăria Timişoara

Nicolae Robu – USL

Fost rector al Universității Politehnica din Timișoara, actual senator de Timiș din partea PNL și președinte al filialei județene a acestui partid, Nicolae Robu (57 de ani) s-a înscris în campania electorală pentru funcţia de primar al Timişoarei. În acest demers el este sprijinit de PNL, PSD şi PC, formaţiunile care formează USL. Până acum, Robu nu a fost implicat în scandaluri mediatice, însă a fost declarat incompatibil de Curtea de Apel Timişoara, la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, deoarece a ocupat simultan funcţia de rector şi parlamentar. Pe de altă parte, Robu a mai rămas în memoria colectivă cu o ieşire bizară la una dintre conferinţele sale de presă, când a analizat poezia „Căţeluş cu părul creţ”. „Mi se pare aşa o tâmpenie să înveţi copiii, mai ales la o vârstă la care ei nu înţeleg foarte multe lucruri, această poezie, în primul rând pentru că începi să le vorbeşti despre furat, de la 3 ani”, a afirmat, atunci, candidatul USL la Primăria Timişoarei. Ca plusuri, Nicolae Robu se prezintă cu realizările sale în timpul mandatelor de rector al Universităţii Politehnica, cu nonconformismul său (este un pasionat al chitării) şi cu faptul că este un susţinător acerb al echipei de fotbal Politehnica Timişoara, chiar şi atunci când pasiunea sa nu se intersectează cu părerile colegilor de partid şi de alianţă.

Adrian Orza – Uniunea pentru Timiş

Viceprimarul Timişoarei şi preşedintele PNŢCD Timişoara Adrian Orza (44 de ani) este candidatul Uniunii pentru Timiş (PNŢCD şi FDGR). Orza s-a făcut remarcat prin faptul că a devenit şi a rămas mâna dreaptă a lui Ciuhandu, pe care l-a ajutat din funcţia de viceprimar timp de 12 ani. Odată cu retragerea celui mai longeviv primar al Timişoarei de după 1989, nominalizarea lui Orza era inevitabilă. Rolul de etern aghiotant al lui Gheorghe Ciuhandu ar putea reprezenta un punct în minus pentru Adrian Orza, însă, la fel de bine, l-ar putea propulsa pe primul loc în cursa electorală, el având întreaga susţinere a primarului în funcţie al Timişoarei. Candidatul UpT la funcţia de primar al Timişoarei nu a fost ferit de scandaluri, unul dintre ele fiind legat de informatizarea primăriei. Orza a supervizat direct, în urmă cu câţiva ani, realizarea portalului Primăriei Timişoara, care a costat aproape 100.000 de euro. Contractul a fost împărţit în mai multe tranşe, astfel încât să se evite licitaţia, şi a fost atribuit unei firme apropiate PNŢCD Timiş. Ca plusuri, Adrian Orza are experienţă în administraţia publică locală şi se prezintă cu mai multe proiecte în premieră pe care le-a implementat în Timişoara în domeniul social şi al democraţiei participative, el fiind unul dintre cei care a militat, printre altele, pentru înfiinţarea Consiliilor Consultative de Cartier şi a Consiliului Seniorilor.

Gheorghe Nodiţi – PDL

Medicul chirurg Gheorghe Nodiţi, candidatul PDL pentru primărie, este o figură relativ nouă pe scena politică locală, el fiind cunoscut mai degrabă din postura de manager al celei mai mari unităţi sanitare din vestul ţării, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Este consilier judeţean PDL, membru al Comisiei de sănătate şi protecţie socială a Consiliului Judeţean Timiş. Nodiţi este timişorean, are 58 de ani, a terminat Facultatea de Medicină Generală la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara şi este medic primar în chirurgie plastică şi reconstrucţie. Democrat-liberalul a fost criticat de presă pentru că imediat după ce şi-a anunţat candidatura pentru primărie a participat, alături de fostul deputat PDL Marius Dugulescu şi fiul regelui romilor Dorin Cioabă la o petrecere organizată de Ziua Internaţională a Romilor în curtea unui palat ţigănesc din Timişoara. „A fost o vizită de salut pentru etnia romă, de Ziua Internaţională a Romilor”, explica recent candidatul PDL la primărie, promiţând că unul dintre obiectivele sale, dacă va ajunge primar, este chiar verificarea palatelor ţigăneşti din zona centrală. Nodiţi crede că şansele sale au crescut odată cu ieşirea din cursa pentru fotoliul de primar a ţărănistului Gheorghe Ciuhandu, iar lupta cea mare se va da între el şi Nicolae Robu. „Şansele mele au crescut, bineînţeles, lupta acum începe (…) N-am decât un singur competitor, este domnul Robu”, a afirmat Nodiţi.

Ion Răducanu – UNPR

Preşedintele UNPR Timiş, Ion Răducanu (63 de ani), are experienţă în campaniile electorale, el candidând şi în 2008 pentru funcţia de primar al Timişoarei, din partea PSD. În urmă cu patru ani, Răducanu a obţinut 15,17 la sută din totalul voturilor exprimate de timişoreni şi a ocupat locul trei, după Gheorghe Ciuhandu şi candidatul PDL, Gheorghe Ciobanu. Fost prefect de Timiş, Ion Răducanu a ieşit parţial din viaţa publică după despărţirea de PSD, preferând să se ocupe de administrarea firmei sale. De aceea, în ultimii patru ani, cu excepţia unor divergenţe cu foştii colegi de la PSD şi chiar cu unii membri ai UNPR, care au plecat apoi din filială, Răducanu s-a ferit de scandaluri. În opinia lui, marele său atu în aceste alegeri este tocmai experienţa sa de manager privat, nu de bugetar, domeniu din care provin aproape toţi contracandidaţii săi.

Szabo Francisc – UDMR

UDMR a decis în acest an să aibă candidaţi atât la funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean, cât şi de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, în judeţele unde are filiale. La Timişoara s-a înscris în această cursă Szabo Francisc (46 de ani). De profesie învăţător, candidatul UDMR la Primăria Timişoara are o experienţă de patru ani în funcţia de consilier municipal. Principalul minus al acestei candidaturi este lipsa de notorietate a lui Szabo în afara comunităţii maghiare din Timişoara. Atuul reprezentantului UDMR este că nu are nimic de pierdut, chiar şi liderii filialei judeţene de partid recunoscând voalat că este un candidat „iepure”, care va încerca să tragă după el în Consiliul Local Timişoara câţi mai mulţi reprezentanţi ai uniunii. Un alt plus al acestei candidaturi este recentul protocol semnat de UDMR cu minorităţile slave din Timiş, care vor avea candidaţi pe listele de consilieri municipali ai uniunii şi care, cu siguranţă, vor mai aduce câteva voturi în plus.

Grigore Trif – PRM

Unul dintre cei care va da, cu siguranţă, o pată de culoare acestei campanii electorale este Grigore Trif (53 de ani), candidatul PRM pentru Primăria Timişoara. Acesta a preluat funcţia de preşedinte al PRM Timiş după ce filiala a pierdut în judeţ alegerile parlamentare din 2008 şi a fost părăsită de aproape toate „vedetele”. Trif a afirmat imediat după anunţarea candidaturii sale la Primăria Timişoara că nu va fi un contracandidat comod. „Nu am obiceiul să îmi fac iluzii, să mă îmbăt cu apă rece, dar am considerat că am şanse la această funcţie şi pot să ofer timişorenilor un candidat de care se va vorbi. (…) Campania va fi cu atacuri la persoane. Pentru că persoanele au greşit. Pe acest lucru voi merge, cu orice risc. Nu mă voi da în lături de la absolut nimic, evident, numai lucruri legale”, a declarat răspicat Grigore Trif.

Ioan Coriolan Gârboni – independent

Candidatura sa pentru Primăria Timişoara a luat prin surprindere lumea politică locală, însă directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni (55 de ani), este decis să facă o figură frumoasă în această campanie. Este singurul independent care a intrat în această cursă electorală. Gârboni beneficiază de o puternică susţinere în rândul societăţii civile din Timişoara, dar şi de o bună cotă de simpatie în rândul multor timişoreni, mai cu seamă în urma organizării numeroaselor concerte şi evenimente în aer liber cu acces gratuit, la care au participat mii de oameni, şi a numeroaselor campanii şi acţiuni civice sau de caritate pe care acesta le-a derulat sau promovat. Printre victoriile lui Ioan Coriolan Gârboni se numără lupta pentru Sala Capitol, care a revenit, în urma unei ample campanii, în proprietatea oraşului. Principalul neajuns al candidatului Gârboni este tocmai notorietatea de care se bucură doar în anumite cercuri, în campanie el trebuind să se facă auzit şi de timişoreanul de rând.

Rodica Vlad – PER

O surpriză la alegerile locale din acest an este candidatura Rodicăi Vlad din partea Partidului Ecologist Român. Farmacist şi femeie de afaceri, Vlad a ocupat fost aleasă consilier municipal pe listele PNŢCD în 2004. A părăsit acest partid în urma unor divergenţe avute cu primarul Gheorghe Ciuhandu şi a unor procese cu primăria, a trecut şi prin PDL, iar la alegerile din 2008 a candidat pentru fotoliul de primar cu susţinerea Partidului Iniţiativa Naţională (PIN), clasându-se a cincea. O surpriză a fost întoarcerea sa în PNŢCD-aripa Aurelia Pavelescu, formaţiune din care s-a retras după ce Pavelescu a ajuns la o înţelegere cu liderul PNŢCD Timiş Gheorghe Ciuhandu pentru scrutinul din 10 iunie. Rodica Vlad este născută în judeţul Caraş-Severin şi are 61 de ani.

Ilie Bertea – PP-DD

Fostul şef al Poliţiei Municipiului Timişoara Ilie Bertea candidează pentru Primăria Timişoara din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu. Bertea este născut în localitatea Văgiuleşti, judeţul Gorj, are 52 de ani şi s-a declarat de profesie jurist şi economist la Biroul Electoral Judeţean, în prezent lucrând ca mediator. Bertea nu a fost ferit de scandaluri, numele fiului său fiind vehiculat recent într-un dosar de furt de energie electrică.

Nicolae Antonie – PNDC

O figură nouă, Nicolae Antonie va candida pentru fotoliul de primar al Timişoarei din partea Partidului Naţional Democrat Creştin (PNDC). Candidatul PNDC este născut în judeţul Vâlcea, are 66 de ani şi este de profesie inginer constructor.

Floare Dragomir – PP-LC

Candidatul Partidului Poporului-Legea Cojocaru, Floare Dragomir, este născut la Mirsid, judeţul Sălaj, are 61 de ani, este de profesie economist şi lucrează ca manager în alimentaţia publică.

Claudiu Florin Butuza – Alianţa UPT

Claudiu Florin Butuza candidează pentru funcţia de primar al urbei din partea Alianţei electorale Uniţi pentru Timişoara, Partidul Forţa Civică, Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale şi Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat. Butuza este de profesie avocat, este timişorean şi are 42 de ani. Nu este la prima sa tentativă de a câştiga Primăria Timişoara. La alegerile din 2008 a obţinut 1.151 de voturi din partea alegătorilor.

Ghilerdea Ştefan – PRE

Un alt avocat care vrea să conducă destinele oraşului Timişoara este Ghilerdea Ştefan. Acesta candidează din partea Partidului României Europene (PRE). Ghilerdea este născut în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, şi are 47 de ani.

Mihai Baia – PSDM

Mihai Baia este candidatul Partidului Social Democrat al Muncitorilor (PSDM) pentru Primăria Timişoara. Este născut în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, şi are 56 de ani. Baia este cadru militar al MAPN în rezervă, iar în prezent lucrează ca director general.

Suciu Marinel – P.PRO

Un cursa pentru Primăria Timişoara s-a înscris şi un marinar. Este vorba de Marinel Suciu, candidatul Partidului ProDemo (P.PRO). Suciu este născut la Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, are 42 de ani, s-a declarat de profesie marinar la Biroul Electoral Judeţean şi ca ocupaţie este administrator.

Candidaţii pentru Consiliul Judeţean Timiş

Constantin Ostaficiuc – PDL

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc (57 de ani), ocupă această funcţie din 2004 încoace şi a decis să candideze pentru un nou mandat. Înainte a fost vicepreşedinte al CJT şi subprefect de Timiş, fiind unul dintre candidaţii cu cea mai mare experienţă în administraţia publică. La alegerile din 2008 a reuşit să adune cel mai mare număr de voturi, 35,74%, PDL obţinând 15 mandate de consilieri judeţeni. Constantin Ostaficiuc deţine funcţia de preşedinte al PDL Timiş de la începutul anului 2009, după debracarea fostului lider al filialei Dorel Borza. În primăvara anului trecut Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat pe Ostaficiuc în conflict de interese, din cauza unor contracte încheiate de firma Ornella Design SRL, la care este administrator şi acţionar soţia sa, iar fiica sa de asemenea acţionar. Preşedintele CJT a atacat în instanţă decizia ANI, a pierdut, dar nu definitiv, apelând apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul său va fi judecat de-abia în 2013, ceea ce îi permite acum să candideze din nou pentru o funcţie publică. Candidatul PDL Timiş vine cu un mesaj de continuitate şi este considerat favorit în această luptă. „Mă înscriu în această cursă cu gândul de a continua proiectele pe care le-am început şi de a prioritiza, patru ani de-acum încolo, sănătatea şi serviciile din sănătate”, a declarat Ostaficiuc.

Titu Bojin – USL

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş este preşedintele filialei judeţene a PSD, Titu Bojin (58 de ani), el fiind susţinut şi de PNL şi PC. Bojin a preluat conducerea PSD Timiş de la Ilie Sârbu şi, până în prezent, a ocupat mai multe funcţii în administraţia judeţeană, printre care cea de consilier judeţean şi director al Direcţiei Apelor Banat. De altfel, Bojin a rămas în funcţia de director şi după ruperea alianţei dintre PSD şi PDL, lucru care i-a atras nu de puţine ori critici. După ce şi-a anunţat candidatura la preşedinţia CJ Timiş, Titu Bojin a renunţat şi la funcţia de director la Direcţia Apelor Banat şi a fost promovat la Direcţia Naţională a Apelor. Preşedintele PSD Timiş se bucură însă de o notorietate bună atât în domeniul său, cât şi în judeţ, fiind dat de sondajele de opinie drept principalul contracandidat al preşedintelui în funcţie al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc.

Marius Cârceie – UpT

Marius Cârceie reprezintă schimbarea de generaţii gândită de PNŢCD şi FDGR pentru alegerile locale din acest. Ţărănistul se află la capătul primului său mandat de consilier judeţean, fiind ales în 2008 pe listele Alianţei pentru Timiş, din care au făcut parte PNŢCD, PNL şi FDGR. Cârceie are 34 de ani, este născut în municipiul Timişoara şi este căsătorit. Este practician în insolvenţă, evaluator şi avocat. Marius Cârceie este vicepreşedinte al PNŢCD Timiş. Numele său nu a fost implicat până acum în scandaluri, dar faptul că este tânăr poate fi şi un minus pentru că nu se bucură de o prea mare notorietate şi nu are o maşinărie de partid puternică în spate la nivelul judeţului. Plusul este susţinerea pe care i-ar putea-o acorda electoratul tradiţional al lui Gheorghe Ciuhandu. Cârceie va fi candidatul UpT pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, dar ocupă şi prima poziţie pe listele de consilieri.

Francisc Halasz – UDMR

La funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş mai candidează şi preşedintele UDMR Timiş, Halasz Francisc (52 de ani), care în prezent ocupă funcţia de inspector şcolar general adjunct. Ţinta adevărată a UDMR, formaţiune care este susţinută la nivel local şi de minorităţile slave, este însă obţinerea unui loc în componenţa Consiliului Judeţean Timiş.

Adrian Diaconu – PP-DD

Prospăt devenit preşedinte al Partidului Poporului – Dan Diaconescu, filiala Timiş, omul de afaceri Adrian Diaconu (45 de ani), şi-a propus să câştige conducerea Consiliului Judeţean Timiş. Diaconu şi-a început ascensiunea politică în PDL, unde a ocupat şi o funcţie de conducere, însă a decis, recent, să lase acest partid pentru a prelua şefia PP-DD Timiş.

Maria Petan – PP-LC

Partidul Poporului – Legea Cojocaru propune pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş o femeie. Maria Petan (57 de ani) este de profesie diriginte de oficiu poştal.

Valentin Gabriel Rădulescu – PSDM

Şi Partidul Social Democrat al Muncitorilor are candidat la preşedinţia CJ Timiş, în persoana inginerului Valentin Gabriel Rădulescu (44 de ani).

Iosif Ingrisch – UNPR

Tot recent propulsat pe prima scenă a politicii locale este şi Iosif Ingrisch, candidatul UNPR la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Om de afaceri, fost director la Lukoil, Ingrisch (42 de ani) a fost un necunoscut în politică până în această săptămână, când, împreună cu Ion Răducanu, şi-a depus candidatura la alegerile judeţene. Iosif Ingrisch este şi prima opţiune a filialei UNPR Timiş pentru funcţia de consilier judeţean.

Dan Ferdinand Lungu – PV

Ultimul înscris în lupta pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş este candidatul Partidului Verde, Dan Ferdinand Lungu. Acesta are 44 de ani şi este de profesie inginer.

Alina Strugariu

Bogdan Marta



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor